Klaus Iohannis, anunț important legat de Flancul estic NATO și Ucraina la întâlnirea cu ambasadorii acreditați ai UE

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, marți, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu prilejul încheierii, la finalul lunii iunie, a președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.

În cadrul discuțiilor au fost abordate, în principal, temele de actualitate care se vor afla pe agenda reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie, respectiv evoluțiile de securitate și sprijinul acordat Ucrainei, cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, situația economică, precum şi relațiile Uniunii Europene cu Balcanii de Vest. Au fost, de asemenea, prezentate principalele obiective urmărite la viitorul Summit NATO de la Madrid, de la sfârșitul lunii iunie, se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că atât reuniunea Consiliului European, cât şi Summitul NATO din această lună vor reprezenta repere importante în ceea ce priveşte abordarea agendei europene și globale complexe, marcate de războiul din Ucraina și consecințele acestuia la nivel politic, economic și social.

Preşedintele României s-a referit la rezultatele recentei vizite efectuate la Kiev, alături de Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, de Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, și de Președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, Mario Draghi, subliniind că acesta a fost un demers comun, prin care s-a reafirmat unitatea europeană și angajamentul european solid pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina, în multiple planuri.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a referit şi la discuțiile substanțiale avute cu acest prilej cu Preşedintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, care s-au axat pe modalități concrete de a ajuta în continuare Ucraina în fața agresiunii ruse, de a sprijini efortul de reconstrucție, ulterior restabilirii păcii, și cel în plan logistic în ceea ce privește exporturile de cereale.

Preşedintele României a evidenţiat sprijinul constant al țării noastre pentru Ucraina, încă din primele zile ale agresiunii ruse. S-a referit, în acest sens, la ajutorarea celor peste 1,25 de milioane de refugiaţi ucraineni care au traversat frontierele României de la începutul războiului, la mecanismele de integrare pe piața forței de muncă şi în domeniul educaţiei puse la dispoziţia refugiaţilor ucraineni, la Centrul logistic internațional pentru distribuția asistenței umanitare de la Suceava, precum şi la eforturile de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina către piețele internaționale, prezentând măsurile recente adoptate de România.

Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat necesitatea continuării sprijinului statelor membre UE pentru Republica Moldova, ţară profund afectată de războiul din Ucraina. În acest sens, Președintele României a exprimat speranța că, prin Conferinţa Donatorilor pentru Republica Moldova, pe care România o va găzdui în luna iulie, în continuarea celei organizate în luna aprilie la Berlin, se va reuşi mobilizarea unui important sprijin financiar pentru această ţară.

Un subiect de interes particular a vizat  cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei. Preşedintele României a salutat Opiniile publicate recent de Comisia Europeană, care recomandă recunoașterea perspectivei celor trei state de a deveni membre UE, precum și acordarea statutului de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova, cu înțelegerea îndeplinirii anumitor pași. Preşedintele Klaus Iohannis a menționat, totodată, că țara noastră continuă activ demersurile pentru o decizie și un semnal politic pozitive și puternic  la Consiliul European de săptămâna aceasta în favoarea celor trei state, în linie cu  recomandările Comisiei Europene.

De asemenea, Preşedintele României a subliniat necesitatea de a continua angajamentul față de avansarea politicii de extindere, în acord cu meritele proprii, pentru candidații care se află deja în acest proces. În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat sprijinul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord, menționând că organizarea reuniunii liderilor UE-Balcanii de Vest, din 23 iunie, este un moment oportun pentru reafirmarea angajamentului clar și activ al Uniunii Europene față de regiune, ca abordare geopolitică, într-un context dificil.

Preşedintele României a abordat și perspectivele economice la nivel european, cu accent pe importanța adoptării și implementării unor măsuri rapide și coordonate, dând exemplu actuala propunere a Comisiei Europene RepowerEU, menită să stimuleze investițiile în sectorul energetic, în strânsă corelare cu cele din PNRR.

 acreditați:  a evocat deciziile cruciale care vor trebui adoptate cu prilejul Summitului NATO de la Madrid, privind consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței pe întregul Flanc Estic, î

Președintele Klaus Iohannis a evocat deciziile cruciale care vor trebui adoptate cu prilejul Summitului NATO de la Madrid, privind consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței pe întregul Flanc Estic, în mod unitar și pe termen lung, și abordarea ambițioasă în formularea Noului Concept Strategic, care să reflecte noii parametri de securitate, să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca amenințare și să consolideze Alianța pe toate palierele. De asemenea, Președintele României a exprimat susținerea fermă a țării noastre pentru politica NATO a „Ușilor Deschise” și pentru aderarea Suediei și a Finlandei la Alianță.

La finalul reuniunii, Președintele Klaus Iohannis a transmis succes viitoarei Președinții cehe a Consiliului UE, care va debuta la 1 iulie 2022, se arată în finalul comunicatului Președinției.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu despre propunerea lui Ciolacu: ”Astfel de „soluții” GARANTEZA subdezvoltarea României”
Articolul următorEugen Tomac: „Viktor Orban nu ratează nicio ocazie pentru a-și afișa servilismul față de Putin”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.