Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, transmite Administraţia Prezidenţială.

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 care prevede stabilirea unor măsuri aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit news.ro.

Proiectul vizează acordarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici şi non – casnici, în vederea asigurării în plan economic şi social a unui nivel ridicat de protecţie a vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi garantării dreptului acestora cu privire la continuarea activităţilor economice şi a traiului de zi cu zi în condiţii decente.

CHELTUIELILE CU PLATA COMPENSAȚIILOR, ACOPERITE DIN SUPRAIMPOZITAREA PRODUCĂTORILOR DE ENERGIE

Totodată, cheltuielile determinate de plata compensaţiilor vor fi asigurate pe seama impozitului pe veniturile suplimentare realizate de producătorii de energie electrică şi gaze naturale. Măsurile de sprijin prevăzute în prezentul proiect vor atenua creşterile de preţuri la energie electrică şi gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici şi vor asigura continuitatea efectelor multiplicatoare pozitive în economie.

Astfel, „Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor stabili, prin ordin comun, un formular unitar de facturare a energiei electrice şi a gazelor naturale, care să fie uşor de înţeles de către consumatorul mediu şi să cuprindă informaţii relevante pentru acesta cu privire la depăşirea consumului estimat în mod distinct pe facturi, astfel încât consumatorii să poată fi în cunoştinţă de cauză faţă de toate elementele de facturare într-un mod clar şi precis”, conform legii promulgate de către şeful statului.

ÎN RELAȚIA CU CLIENȚII SE APLICĂ PREȚUL CEL MAI MIC

În cazul în care preţul din contractul de furnizare în vigoare încheiat cu clienţii finali este mai mic decât preţul final rezultat prin aplicarea ordonanţei de urgenţă, se aplică preţul contractual, conform sursei citate.

De asemenea, „în urma derulării procedurii de decontare sumele declarate neeligibile în conformitate cu regulile din materia ajutorului de stat şi/sau de minimis, precum şi din sfera IMM-urilor, se notifică de către Ministerul Energiei furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale, în vederea recuperării de către aceştia a sumelor acordate necuvenit ca şi compensaţie în facturile clienţilor finali”.

Sursa: Realitatea Financiara