Inter-Art a dus ”Imaginile Diversității” la Muzeul Cotroceni

În data de 17 decembrie a.c. a avut loc, la Muzeul Național Cotroceni din București, vernisajul expoziției de artă contemporană “Imaginile diversității”. Evenimentul, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, a fost organizat de: Administraţia Prezidenţială – Muzeul Naţional Cotroceni, Departamentul pentru Relaţii Interetnice – Guvernul României, Fundaţia “Inter-Art” Aiud, Centrul Cultural “Liviu Rebreanu“ Aiud. Parteneri: Primăria – Consiliul Local Aiud.

Expoziția de artă contemporană “Imaginile diversității”, lansarea de carte și recitalul de muzică marchează, la acest final de an, și Ziua Minorităților Naționale. La eveniment au participat, alături de organizatorii și artiștii plastici, autori ai lucrărilor, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai organizațiilor minorităților naționale, membri ai corpului diplomatic și reprezentanți mass-media.

Delegația Aiudului a fost formată din: Oana Badea (primarul municipiului), Lorincz Helga (viceprimar), Liviu Florea (administrator public) și Tiberiu Grecu, (consilierul primarului) iar din partea Fundației „Inter Art” Aiud și a Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud au participat: Stefan Balog, Andrei Bako, Zoltan Balog, Daniel Avram, Dan Avram și Ioan Hădărig.

Evenimentul a fost prezentat de: Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Laczikó Enikő, secretar de stat, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Christiane Cosmatu, subsecretar de stat, Liviu Sebastian Jicman, manager, Muzeul Naţional Cotroceni, Stefan Balog, președinte, Fundaţia „Inter-Art“ Aiud, Varujan Pambuccian, deputat, liderul grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților.

Vernisajul expoziției a fost realizat de Ioan Hădărig, director artistic (Fundaţia „Inter-Art“ Aiud)

Lucrările expuse au fost realizate de 34 de artiști plastici, în cadrul Taberei interetnice de artă contemporană, prima și unica manifestare artistică în care au fost reprezentate toate etniile istorice din România. Diversitatea de limbă, cultură, etnie, reprezentată dar și promovată de artiștii participanți, a subliniat importanța înțelegerii și a respectului reciproc. Artiștii prezenți în expoziție: Agi-Veli Elis (etnic turc), Balog Stefan (etnic maghiar), Balog Zoltan (etnic maghiar), Besu Marieta (etnic român), Boicescu Traian Ștefan (etnic italian), Bolek Maierik (etnic polonez), Cristea Elena (etnic român), Curt Sandu Viorel (etnic rrom), Dumitrescu Mirela Ştefania (etnic macedonean), Eperjesi Noémi (etnic maghiar), Ferodin Iaia (etnic tătar turco-musulman), Gnandt Ştefan (etnic german), Hogea Nermin (etnic tătar turco-musulman), Ilin-Tomici Adriana (etnic sârb), Ionescu – Berechet, Cristina – Aurelia (etnic elen), Ionescu – Berechet Ştefan – Cătălin (etnic elen), Karkus Miroslava – Blazena (etnic slovac), Martaian Ermone Zabel (etnic armean), Mleziva Iosif (etnic ceh), Munteanu Gheorghe (etnic ucrainean), Neagu – Nemeth Katalin (etnic maghiar), Ortelecan Maria Daniela (etnic rutean), Petrov Paul (etnic rus lipovean), Rădulescu Alexandru (etnic român), Rădulescu Olga (etnic român), Ruieneanu Aila – Sara (etnic evreu), Semenescu Oriola (etnic albanez), Sepi Valeriu (etnic german), Sirota Ioan (etnic ucrainean), Stănoiu Daniela (etnic român), Strugaru Rodica (etnic român), Tincul Adrian (etnic croat), Tomaselli Angela (etnic italian), Vasilcin Ivan (etnic bulgar)

Evenimentul a cuprins, alături de expoziția națională de artă plastică, prezentări de carte și un recital extraordinar susținut de Daniel Avram, de la Palatul Copiilor din Alba Iulia și de Dan Avram, profesor la Liceul de Muzică și Arte Plastice „Regina Maria” din Alba Iulia. Dan Avram a reușit prin taletul său interpretativ, să însuflețească pianul Palatului Cotroceni oferind celor prezenți în minunatele saloane un memorabil recital.

Proiectul interetnic desfășurat la Aiud continuă o colaborare de succes cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice – Guvernul României și a fost prezentat în importante centre culturale și artistice din Geneva, Bruxelles, București, Timișoara, Tulcea, Sighișoara, transformându-se într-un fenomen artistic contemporan.

Articolul precedentUn bărbat a căzut în Arieș, lângă barajul de la Mihoiești. Scafandrii îl caută în miezul nopții
Articolul următorÎntâlniri culturale de iarnă la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba

Comments are closed.