O nouă înșelătorie vizează locuitorii județului Alba. Este vorba despre țeapa ”casa de vacanță”. Un bărbat din Alba Iulia s-a confruntat, în urmă cu câteva zile, cu o echipă de ”meșteri” agresivi, pe care i-a angajat să-i ridice o cabană într-un sat aproape de oraș. Înșelătoria este asemănătoare cu metoda ”Acoperișul”. 

Site-urile de mică publicitate sunt pline de ”constructori” care sunt gata să realizeze case de vacanță, cabane sau alte construcții din lemn sau din containere, la prețuri mici.

În general, ”clienții” sunt ademeniți cu fotografii luate de pe pinterest, ale unor construcții ingenioase, exact ca cele la care visează aceștia. Doar că visul se poate transforma în coșmar.

 

Un bărbat din Alba Iulia s-a confruntat cu o asemenea grupare din Galați, care acționează nestingherită în toată țara.

Acesta intenționează să își construiască o mică casă de vacanță într-un sat din apropierea municipiului și a căutat o firmă care să i-o construiască în bugetul pe care îl are, scrie alba24.ro.

 

Așa a ajuns să discute cu reprezentantul unei ”firme” de țepari din zona Moldovei, care avea multe fotografii online cu case deja realizate și cu recenzii foarte bune. La o cercetare mai atentă, ulterioară însă, și-a dat însă seama că atât pozele, cât și recenziile, erau false.

O mașină mică s-a prezentat la locul viitoarei construcții. Bărbatul din Alba Iulia a remarcat că cei 5 ”muncitori” nu aveau nici scule și nici materiale, așa cum se aștepta, în condițiile în care s-au înțeles că va plăti la final.

Au promis că, după ce proprietarul pleacă de acolo, va veni o dubă cu toate materialele necesare. Au spus că se apucă de lucru, apoi, după masă, când vine duba, se va semna și contractul.

Între timp, au comandat câteva lemne de la un furnizor din oraș, pe care le-au unit într-un fel de dreptunghi, care ar fi trebuit să fie baza construcției. A fost momentul în care s-au gândit că e momentul să acționeze.

 

În ciuda înțelegerii inițiale, i-au cerut bărbatului 4.000 de euro, pentru a cumpăra materiale. Acesta a refuzat și s-a oferit să meargă împreună pentru a cumpăra materialele, însă ”meșterii” nu au fost de acord.

A fost momentul în care au început să facă scandal. ”Le-am cerut să plece de pe proprietate însă atunci au cerut 2.000 de euro pentru ceea ce spuneau că au lucrat” a spus omul.

Pentru că lucrurile tindeau să degenereze, acesta i-a amenințat că sună la Poliție. Disputa s-a încheiat după multe alte discuții, când au înțeles că omul chiar nu poate fi înșelat. Se pare că ”meșterii” dispar după ce le este plătit avansul pentru materialele de construcții.

Sursa: Realitatea de Alba