În 2014 era banc, acum este realitate. Cum le explică Putin copiilor invazia în Ucraina

Propaganda lui Vladimir Putin se concentrează mai nou pe copii. În timpul unui eveniment televizat, liderul rus i-a spus unei fetițe că Rusia a fost forțată să atace Ucraina pentru a pune capăt unei presupuse tragedii în Donbas. 

 

Declarațiile au fost făcute în aceeași zi în care Ministerul Educației din Rusia a anunțat că, începând de la 1 septembrie, explicația pentru invadarea Ucrainei va face parte din programa școlară. Putin și-a mai exprimat, de asemenea, susținerea ca fiecare săptămână de școală să înceapă cu imnul țării și cu ridicarea steagului rusesc. 

Demersul a fost intens criticat în străinătate, în condițiile în care apar tot mai multe dovezi că Armata rusă a comis atrocități greu de descris, mii de copii fiind uciși, alte zeci de mii răniți, iar alte milioane au fost afectați de distrugerile din țara lor.

 

Nu este pentru prima oară când liderul de la Kremlin susține că invazia are loc din cauza unui presupus genocid care ar avea loc în estul Ucrainei, împotriva vorbitorilor de limba rusă. 

În 2014, când Rusia a anexat Crimeea, invervenind militar în Ucraina, a fost lansat chiar un banc despre o discuție a lui Vladimir Putin cu copiii, pe acest subiect.

Vladimir Putin viziteaza o scoala din Moscova, pentru a le vorbi copiilor despre cât de puternică e Rusia si cum are grija de oameni. La final, le-a cerut micuților să-i pună întrebări.

– Eu sunt Sasa si vreau sa-mi raspundeti la doua intrebari: De ce Rusia a anexat Crimeea si de ce Rusia a trimis trupe in Ucraina ?

Putin răspunde:

– Întrebarile sunt bune, imi pare bine că le-ai pus!

În acel moment se aude soneria si copiii ies in pauza.

Dupa pauză, sesiunea de întrebari se reia.

– Eu sunt Misa si aș vrea să-mi răspundeti la 4 intrebari: De ce Rusia a anexat Crimeea ? De ce Rusia a trimis trupe in Ucraina ? De ce a sunat de pauza cu 20 minute mai devreme ?Unde e Sașa ?

 

 

Articolul precedentVIDEO Academicianul Bălăceanu-Stolnici și secretul sănătății CENTENARE
Articolul următorJoia Mare. Cum vopseşti ouăle de Paşte după metode tradiţionale. Trucuri de pe vremea bunicii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.