Impozit mai mare pentru chirii de anul viitor și contracte declarate obligatoriu la ANAF

Cresc si chiriile de la 1 ianuarie. Experţii imobiliari sustin ca aceste majorări sunt cauzate de noi reguli pe care proprietarii ce își închiriază locuințele vor fi obligați sa le respecte. Acestia vor trebui să declare contractele la ANAF, după ce regula a fost eliminată în 2018. În plus, vor plăti si un impozit mai mare.

Proprietarii care își închiriază locuințele vor plăti un impozit mai mare începând de anul viitor. Suma plătită la ANAF pentru veniturile obținute din chirii va crește cu peste 60%.

Astfel, dacă luăm ca exemplu un apartament care se închiriază pentru 300 de euro pe lună, un proprietar plătește în prezent un impozit de aproximativ 1.000 de lei pe an. După această creștere, pentru aceeași chirie va plăti peste 1.700 de lei pe an.

Acest lucru ar putea duce și la majorarea prețurilor la chirii, sunt de părere specialiștii din domeniu.

De asemenea, proprietarii care închiriază locuințele, vor fi obligați să declare contractele la ANAF. Până acum, din 2018, erau obligați să declare doar veniturile obținute din chirii.

În România, 4% dintre locuințe sunt închiriate, cel puțin asta ne arată datele oficiale. Neoficial, ar fi vorba despre 15% și asta pentru că nu toși proprietarii plătesc impozite și declară veniturile obținute din chirii.

Noile reglementări vizează doar contractele care se vor semna începând cu 1 ianuarie 2023.

Articolul precedentApple vrea să simplifice comanda vocală pentru asistentul Siri
Articolul următorRomânii, cei mai săraci din Uniunea Europeană. Costul vieții a crescut cu 15%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.