Guvernul va anunța luni că și școlile private intră în vacanță. Dan Vîlceanu: „A fost o greșeală”

Guvernul se va reuni luni într-o ședință pentru a remedia neînțelegerea referitoare la vacanța instituțiilor școlare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor și în școlile private, care era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern, ceea ce a dat naștere la confuzii.

„Am fost anunţaţi că mâine, la ora 11:00 are loc o întâlnire în format hibrid și va fi remediată această greşeală care s-a făcut, astfel încât și şcolile private să se bucure de același tratament cu celelalte şcoli. Imediat cum se termină ședința, care va fi o ședință scurtă, doar pentru remedierea acestei greșeli, se va trimite la Monitorul Oficial”, a declarat Dan Vîlceanu, duminică seara, la un post TV.

Vîlceanu admite senin că școlile PRIVATE au fost excluse de la restricții „ca să nu apară nemulțumiri”

Sorin Cîmpeanu – ministrul interimar al Educației a precizat, duminică, faptul că școlile și grădinițele private pot rămâne deschise pentru următoarele două săptămâni, nu intră în vacanță forțată așa cum se întâmplă în sistemul de stat.

Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor față în față din școlile private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern în care sunt prevăzute restricţiile ce intră în vigoare de luni.

Acest lucru nu poate fi reglementat de Ministerul Educației.

„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la un post TV. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022
Articolul următorLudovic Orban: „Sunt categoric împotriva oricăror înțelegeri cu PSD! Klaus Iohannis a distrus PNL”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.