Guccifer rămâne în arest

Guccifer continuă să rămână în stare de arest în România, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile L.M.H. (alias „Guccifer”) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a acesteia.

Constată că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Deva, se arată într-n comunicat al instituției amintite

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru data de 10.09.2018 soluţionarea cererii de extrădare.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, fiind cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Autorităţile judiciare din S.U.A. au solicitat extrădarea cetăţeanului român L.M.H. pentru executarea în întregime a pedepsei de 4 ani şi 4 luni de închisoare la care a fost condamnat în S.U.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de acces neautorizat la un sistem electronic protejat şi furt de identitate în formă calificată, prevăzute de Codul penal al S.U.A.

Guccifer (pe numele real Marcel Lazăr Lehel) a fost condamnat, în 2012, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 3 București fiind acuzat de încălcarea intimității virtuale ale unor nume cunoscute din România, între 2010 și 2011. Astfel, Guccifer a accesat ilegal conturile de Facebook și adresele de e-mail ale unor persoane publice, printre care vedete de televiziune, oameni politici din țară și din străinătate, dar și ale șefului SRI, de pe acea vreme, George Maior.

Guccifer a fost arestat preventiv pe 23 ianuarie 2014, iar șase luni mai târziu, a fost condamnat la șapte ani închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.

În luna august 2017, Guccifer a telefonat unui post de televiziune din SUA și a spus că ar dori să execute pedeapsa primită în SUA într-o închisoare din România și să nu fie extrădat. Guccifer este închis la Arad. 

Articolul precedentCinematograf în aer liber la Aiud
Articolul următorEuropenii învață de la Alba Iulia despre branding

Comments are closed.