Gamă largă de afecțiuni ale vederii, tratată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Sfaturi pentru pacienți

Medicii compartimentului de oftalmologie al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, dotat cu aparatură performantă și variată, tratează o gamă largă de afecțiuni ale vederii, medical și chirurgical, între care se numără infecții și inflamații oculare, vicii de refracție, boli vasculare retiniene, glaucom, degenerescență maculară legată de vârsta (DMLV), boli ale nervului optic, cataractă senilă și traumatisme oculare (contuzii, plăgi de pol anterior și anexe, corpi străini corneeni, arsuri oculare).

La cele mai mici probleme ale vederii, adresați-vă medicilor

Este foarte important ca populația să se adreseze medicului oftalmolog de la apariția primelor probleme ale vederii, pentru depistarea din timp a afecțiunii și corectarea ei. Pentru a ajunge în Policlinica SJU Alba Iulia, situată pe str. Mușețelului, nr. 2, (telefon 0258 826 272), este nevoie de trimitere de la medicul de familieo programare la cabinetul medical oftalmologic, iar în ziua consultului de specialitate prezentarea cardului de sănătate.

De menționat este că în Policlinică se tratează și urgențe oftalmologice minore, spre exemplu conjunctivite, corpi străini corneeni, care se manifestă prin durere și ochi roșii. În urma controlului în ambulatoriul integrat al spitalului, medicul stabilește dacă este nevoie de internare în spital, intervenție chirurgicală etc.

Compartimentul de oftalmologie al SJU Alba Iulia

Compartimentul de oftalmologie dispune de 14 paturi, o sală de mese pentru pacienți, o sală de tratament, o sală de consultații cu aparatură specifică afecțiunilor oftalmologice și o sală la nivelul blocului operator pentru intervenții chirurgicale oftalmologice. În total sunt patru saloane, două cu câte cinci paturi, iar alte două (rezerve) cu câte două paturi. Condițiile compartimentului pentru pacienți sunt adecvate și vor fi îmbunătățite.

 Aparatura medicală de la nivelul secției cuprinde:  

 

–      Combină oftalmologică cu biomicroscop și AutoKeratoRefractometru;

–      Oftalmoscop direct;

–      Tonometru non-contact;

–      Biometru;

–      Perimetru manual și computerizat.

 

Sala de la nivelul blocului operator, pentru intervențiile chirurgicale oftalmologice, este dotată, între altele, cu microscop operator performant, cu cameră video atașată pentru înregistrarea directă a operațiilor, respectiv cu un facoemulsificator STELLARIS pentru efectuarea operațiilor de cataractă.

 

Totodată, la spital se adresează și pacienți cu traumatisme ale ochiului, plăgi sau contuzii, medicii efectuând gărzi la domiciliu (vin de urgență la spital când sunt solicitați)

Scăderea vederii și alte afecțiuni

Scăderea vederii poate fi cauzată de vicii de refracție, atât la copii de vârstă școlară, cât și la adulți și vârstnici sau poate fi cauzată de afecțiuni oftalmologice care apar în special la persoanele vârstnice: cataracta, glaucomul și tot mai frecvent retinopatia diabetică.

Glaucomul reprezintă o afectare progresivă a nervului optic cauzată de multe ori de creșterea presiunii intraoculare. Este, de asemenea, a doua cauză a orbirii în lume la pacienții cu vârsta de peste 60 ani și evoluează frecvent fără durere sau alte manifestări. Este o boală insidioasă care determină scăderea vederii în fazele tardive ale bolii și de aceea e foarte importantă efectuarea unui examen oftalmoscopic și măsurarea tensiunii intraoculare.

Viciile de refracție sunt afecțiuni ale ochiului ce constau într-un deficit al dioptrului ocular. Acestea se manifestă prin scăderea acuității vizuale, ce poate fi corectată prin corecție optică.

Degenerescență maculară legată de vârstă este principala cauză de pierdere a vederii centrale la populația de peste 65 de ani.

Nervul optic este cel de-al doilea nerv cranian. Acesta conduce informații senzoriale legate de simțul vizual. Este un nerv senzitiv ce preia și receptează informațiile vizuale cu sprijinul celulelor specializate cu conuri și bastonașe din retină.

Cataracta de vârstă sau cataracta senilă este cea mai răspândita formă de cataractă și apare odată cu înaintarea în vârstă. Cataracta este, practic, opacifierea cristalinului natural al ochiului. Cristalinul este o lentilă transparentă, situată în spatele irisului, cu rolul de a concentra razele de lumină pe retină. Această afecțiune nu se tratează cu picături. Vindecarea se face doar prin intervenție chirurgicală ce constă în înlocuirea cristalinului opacifiat cu un alt cristalin, artificial. Este foarte important ca operația de cataractă să fie efectuată în stadiile incipiente și medii de boală. O cataractă dură, brună, foarte avansată, presupune o intervenție chirurgicală complicată și cu o recuperare lentă și tardivă. Nu se poate compara cu revenirea vederii post-operatorie la pacienții în cazul cărora intervenția se efectuează la timp.  Atenție! Cataracta nu e singura afecțiune care duce la scăderea bolii. Pacientul poate avea și alte afecțiuni oftalmologice care pot scădea vederea alături de cataractă.

O inflamație oculară des întâlnită este conjunctivita. Aceasta se manifestă prin roșeață, mâncărime și secreție abundentă.

Pentru depistarea cauzelor de scădere ale vederii, este foarte important ca pacienții să se adreseze din timp medicului pentru controlul oftalmologic. Depistarea afecțiunilor oculare în stadiile incipiente oferă șanse mai mari pentru vindecarea bolilor.

Simțul vizual este foarte important pentru calitatea vieții. Păstrarea unei vederi bune, inclusiv la bătrânețe, face ca un pacient să nu fie o povară pentru cei dragi lui. Vino la medic!  

Articolul precedentTânăr din județul Hunedoara reținut de polițiștii din Cugir
Articolul următorGenerația Tech Alba Iulia a avut lansarea în compania participanților la program și a mediului public și privat local

Comments are closed.