Cine este omul Gabriel Pleșa?

În primul rând, vă rog să îmi permiteți să vă mulțumesc pentru acest interviu și, prin intermediul dumneavoastră, să mulțumesc albaiulienilor pentru susținerea de la alegerile locale și parlamentare din acest an. Pentru mine este o onoare să fiu primarul municipiului Alba Iulia și angajamentul meu față de cetățeni este că voi aduce albaiulienii în centrul tuturor deciziilor administrației locale. 

Sunt albaiulian, născut și crescut, în acest oraș care pentru mine a fost și va fi mereu ACASĂ. Părinții mei, și ei albaiulieni cu dragoste pentru oraș, m-au învățat mereu că trebuie să fiu VERTICAL, CINSTIT, SĂ IUBESC OAMENII și să fac tot ce îmi stă în putință pentru comunitatea noastră.  Sunt de profesie inginer TCM, absolvent al Universității Tehnice Cluj Napoca, cu un doctorat în economie la Academia de Studii Economice București. Provin din mediul de afaceri, fiind acționar la două societăți din domeniul construcțiilor, alături de fratele meu mai mare. Am doi copii minunați: Andrei, în vârstă de 21 de ani și Anastasia, în vârstă de 12 ani. 

Dar să știți că, înainte de toate, sunt un om obișnuit, care își iubește din tot sufletul orașul, care îndrăgește istoria, cultura și arta. 

Care este sistemul de valori după care vă ghidați în viață?

Așa cum am început să vă spun, părinții mei m-au învățat mereu să fiul OM, adică să îmi iubesc semenii, să fiu cinstit și vertical. Apoi, sunt creștin și îmi iubesc țara, respectând cu cinste valorile naționale. Cred în profesionalism, meritocrație și bun simț, iar decizia de a candida la alegerile locale din acest an, cred că, pentru mine, a fost o responsabilitate cetățenească. Nu mai puteam sta pe margine și să privesc cum Alba Iulia era confiscată de un grup de băieți deștepți, iar interesul real al cetățenilor era uitat sau ignorat.

Cum ați ajuns în politică? De ce ați ales să candidați?

Sunt un om care am luptat mereu pentru principii, respect și corectitudine în politică. Mă bucur că, după ani de frământări și dezamăgiri, am reușit să găsesc în USR-PLUS oameni care gândesc ca mine și au aceleași valori: respectul, cinstea, corectitudinea, meritocrația și interesul comunității. Am format o echipă puternică și împreună cu albaiulienii am reușit să câștigăm Primăria Alba Iulia. Am decis să candidez pentru Primăria Alba Iulia și să lupt alături de albaiulieni. Nu candidez pentru beneficiile funcției, nu candidez din răzbunare sau pentru ce alte lucruri au mai inventat opozanții politici. Candidez pentru Alba Iulia și pentru albaiulieni.  O astfel de candidatură, pentru un om care iubește acest oraș, nu este un moft, ci o RESPONSABILITATE cetățenească. Am ales să candidez deoarece am simțit că administrația orașului și viața comunității se îndreaptă într-o direcție greșită! Îmi doresc mult să influențez pozitiv, prin prestația mea, calitatea vieții în Alba Iulia. 

Dacă ați fi un simplu cetățean ce calități credeți că ar trebui să aibă un primar?

Un primar trebuie să fie în primul rând OM și, pentru a lua decizii înțelepte, trebuie să se pună în locul cetățeanului. Un primar trebuie să dea dovadă de transparență totală, să fie corect, muncitor, cinstit, vertical și să își iubească semenii și orașul. 

Imagine

A trecut mai bine de o lună de când vă aflați în funcția de primar al municipiului Alba Iulia. Ce ați reușit să realizați în această perioadă?

În primul rând am redat Alba Iulia albaiulienilor și am readus cetățenii în centrul deciziilor administrației publice locale. Am adus în Primăria Alba Iulia buna guvernare locală, legea și ordinea, performanța și meritocrația. Așa cum am spus și în campania electorală, alături de albaiulieni am declanșat o adevărată revoluție a bunului simț și a respectului pentru cetățean! 

Ce am făcut până acum? În primul rând am deschis primăria pentru cetățeni și am încercat să transparentizat total activitatea instituției. De asemenea, am început o evaluare serioasă a tuturor compartimentelor primăriei, urmând să facem și un audit pentru că albaiulienii trebuie să știe unde se află administrația locală și cum a fost administrat orașul lor. De asemenea am finalizat prima bugetare participativă, care a implicat direct cetățenii în conturarea unor proiecte care vor fi finanțate anul viitor cu 1 milion de lei din bugetul local. Fără lipsă de modestie, vă spun că sunt multe lucruri făcute în această perioadă și mai sunt foarte multe lucruri de făcut. 

Cel mai important este însă faptul că am construit un parteneriat corect și deschis cu cetățenii, care sunt consultați înainte de deciziile importante sau pot să îl sune oricând pe primarul lor când au o problemă care ține de administrația locală. Astfel, numărul meu de telefon este public și poate să mă sune orice albaiulian. Am lansat chiar și o campanie denumită „Primarul vine pe strada ta”, astfel încât merg pe fiecare stradă unde sunt solicitat de cetățeni pentru a discuta despre problemele lor. 

Care sunt cele mai importante trei probleme care necesită soluționare de urgență în municipiul Alba Iulia?

Dacă ar fi doar trei probleme urgente vă spun sincer că aș avea cea mai ușoară misiune. Din păcate Alba Iulia și albaiulienii au o mulțime de probleme, unele dintre acestea amânate de prea mult timp. 

Vă dau doar câteva exemple: infrastructura în noile cartiere ale municipiului (Alba Iulia are aproape 150 de kilometri de străzi neasfaltate), locurile insuficiente în creșe, lipsa parcărilor, dezvoltarea urbanistică haotică, lipsa unui ștrand, a unei săli polivalente sau a unui teatru. De asemenea, în următorii ani trebuie să gândim cu seriozitate posibilitatea de a construi un nou spital la Alba Iulia. 

Cât de importanți sunt tinerii și ce  veți face pentru a-i implica activ pe aceștia în viaţa comunităţii?

Tinerii sunt resursa cea mai importantă a unei comunități și este normal să încercăm să îi implicăm și să îi ținem aproape de oraș. În campania electorală, fiul meu Andrei m-a provocat la un interviu „pe bune”, cum spunea el, despre Alba Iulia. Și în acel interviu mă întreba ce voi face pentru tineri și cum va reuși primăria să îi țină în Alba Iulia. I-am spus ceea ce vă spun și dumneavoastră: tinerii rămân într-un oraș doar dacă acel oraș este atractiv pentru ei, dacă le oferă oportunități de dezvoltare profesională, dar și posibilități de petrecere a timpului liber. Eu îmi doresc ca Alba Iulia să fie un oraș atractiv pentru tineri, iar acest lucru îl putem face doar dacă implicăm tinerii în deciziile privind viitorul orașului lor. 

Apoi, vreau să vă spun că la Alba Iulia educația este o prioritate și vom investi mereu în unitățile de învățământ din municipiu. „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara!” spunea Spiru Haret, iar acesta este mai mult decât un citat; ar trebui să fie regula de bază pe care se construiește orice comunitate serioasă. Copiii aceștia minunați, care învață în școlile din Alba Iulia, vor fi cei care vor avea, peste ani și ani, grijă de noi și de municipiul nostru. 

Să facem un exercițiu de imaginație. Cum va arăta municipiul Alba Iulia în 2024?

Chiar dacă nu se cade să răspund la o întrebare cu o întrebare, i-aș întreba pe cititorii dumneavoastră cum și-ar dori ei să arate Alba Iulia peste 4 ani? Să știți că fiecare răspuns la această întrebare ne interesează deoarece, ca primar, mi-am propus să am un dialog continuu cu albaiulienii. Alba Iulia din 2024 aș vrea să fie cât mai aproape de ceea ce își doresc albaiulienii acum. Așteptările lor sunt foarte mari și presiunea pe noua echipă administrativă va fi foarte mare, însă sunt sigur că vom reuși să implementăm, în următorii patru ani, proiecte importante și să schimbăm în bine fața orașului. Pentru toate acestea este nevoie de un parteneriat corect și transparent cu albaiulienii. Sper ca Alba Iulia să arate în 2024 ca un oraș european modern, cu o calitate a vieții în creștere și o dezvoltare care să îi permită să egaleze municipiile reședință de județ vecine: Cluj-Napoca, Sibiu sau Târgu Mureș. 

Imagine

Funcția pe care o ocupați le permite oamenilor să fie critici. Ce le transmiteți?

Fără să pară o glumă, vă rog să îmi permiteți să îl citez pe Abraham Lincoln care spunea că „votul este mai puternic decât glonțul”. Asta trebuie să înțeleagă cetățenii, că în votul lor stă viitorul comunității în care trăiesc. Absenteismul la vot nu este o pedeapsă pentru clasa politică, ci o pedeapsă care se va resimți asupra comunității. 

Îi îndemn astfel pe cetățeni să se implice activ în luarea deciziilor, să fie partenerii noștri în dezvoltarea municipiului Alba Iulia și să nu ezite niciodată să ne tragă de mânecă atunci când ei cred că greșim. 

Vă mulțumesc mult pentru oportunitatea acestui interviu și vă asigur că, atât eu cât și colegii mei din primărie, vom fi mereu deschiși pentru a vorbi despre proiectele și planurile pentru Alba Iulia. 

Sursa foto: Facebook

Sursa: Realitatea de Alba

123 COMENTARII

  1. I’ve been surfing online more than 3 hours today, yet
    I never found any interesting article like yours.

    It is pretty worth enough for me. Personally, if all web owners and bloggers made good content as you did, the web will be a lot more useful than ever before.

  2. Attractive component of content. I simply stumbled upon your web site and in accession capital to assert that I acquire actually loved account your blog posts. Anyway I will be subscribing for your feeds or even I achievement you get entry to consistently rapidly.

  3. Thanks for your whole labor on this blog. Ellie really likes doing internet research and it is easy to see why. A lot of people learn all relating to the compelling way you deliver precious tips via the blog and as well boost response from others on that matter so our favorite child is undoubtedly understanding a whole lot. Take pleasure in the rest of the new year. You’re the one conducting a splendid job.

  4. Hi there! Someone in my Myspace group shared this website with us so I came to look it over. I’m definitely loving the information. I’m bookmarking and will be tweeting this to my followers! Fantastic blog and superb design.

  5. You actually make it seem so easy with your presentation but I find this topic to be really something which I think I would never understand. It seems too complex and extremely broad for me. I’m looking forward for your next post, I will try to get the hang of it!

  6. A formidable share, I just given this onto a colleague who was doing a little evaluation on this. And he the truth is bought me breakfast because I found it for him.. smile. So let me reword that: Thnx for the deal with! But yeah Thnkx for spending the time to discuss this, I feel strongly about it and love studying more on this topic. If doable, as you turn into expertise, would you thoughts updating your weblog with more details? It’s extremely useful for me. Big thumb up for this blog submit!

  7. Thanks for some other wonderful post. Where else may anyone get that kind of information in such an ideal method of writing? I have a presentation subsequent week, and I am on the search for such information.

  8. Hey would you mind stating which blog platform you’re using? I’m looking to start my own blog soon but I’m having a difficult time deciding between BlogEngine/Wordpress/B2evolution and Drupal. The reason I ask is because your design seems different then most blogs and I’m looking for something completely unique. P.S My apologies for getting off-topic but I had to ask!

  9. What i do not understood is in fact how you’re now not actually a lot more neatly-liked than you might be now. You are very intelligent. You realize thus considerably in terms of this topic, made me individually believe it from a lot of various angles. Its like women and men aren’t involved unless it¦s one thing to do with Woman gaga! Your individual stuffs outstanding. Always take care of it up!

  10. Does your blog have a contact page? I’m having trouble locating it but, I’d like to send you an e-mail. I’ve got some suggestions for your blog you might be interested in hearing. Either way, great site and I look forward to seeing it improve over time.

  11. You could definitely see your expertise within the work you write. The arena hopes for even more passionate writers such as you who aren’t afraid to mention how they believe. At all times follow your heart.

  12. I know this if off topic but I’m looking into starting my own weblog and was wondering what all is needed to get set up? I’m assuming having a blog like yours would cost a pretty penny? I’m not very internet smart so I’m not 100 positive. Any recommendations or advice would be greatly appreciated. Kudos

  13. hello there and thank you for your info – I have certainly picked up something new from right here. I did however expertise a few technical points using this site, since I experienced to reload the website many times previous to I could get it to load correctly. I had been wondering if your hosting is OK? Not that I am complaining, but sluggish loading instances times will sometimes affect your placement in google and can damage your quality score if advertising and marketing with Adwords. Well I am adding this RSS to my e-mail and can look out for much more of your respective intriguing content. Make sure you update this again soon..

  14. I have been surfing online greater than three hours these days, yet I by no means found any fascinating article like yours. It is lovely value enough for me. Personally, if all web owners and bloggers made just right content as you probably did, the internet shall be a lot more useful than ever before.

  15. Wonderful work! This is the type of info that should be shared around the net. Shame on the search engines for not positioning this post higher! Come on over and visit my site . Thanks =)

  16. Great V I should definitely pronounce, impressed with your website. I had no trouble navigating through all tabs as well as related info ended up being truly simple to do to access. I recently found what I hoped for before you know it at all. Quite unusual. Is likely to appreciate it for those who add forums or something, site theme . a tones way for your customer to communicate. Excellent task..

  17. Only a smiling visitor here to share the love (:, btw outstanding style and design. „Individuals may form communities, but it is institutions alone that can create a nation.” by Benjamin Disraeli.

  18. Its like you read my thoughts! You appear to understand a lot about this, such as you wrote the book in it or something. I feel that you simply could do with a few percent to power the message home a bit, however instead of that, that is magnificent blog. A fantastic read. I’ll certainly be back.

  19. My brother recommended I might like this blog. He was entirely right. This post truly made my day. You cann’t imagine just how so much time I had spent for this info! Thank you!

  20. Usually I don’t learn article on blogs, however I would like to say that this write-up very forced me to check out and do it! Your writing style has been amazed me. Thanks, very great post.

  21. Everything is very open and very clear explanation of issues. was truly information. Your website is very useful. Thanks for sharing.

  22. Hey, you used to write magnificent, but the last several posts have been kinda boringK I miss your tremendous writings. Past few posts are just a bit out of track! come on!

  23. I liked as much as you will receive carried out proper here. The cartoon is tasteful, your authored material stylish. nonetheless, you command get bought an edginess over that you wish be turning in the following. in poor health indisputably come more formerly once more since precisely the same nearly very incessantly inside of case you shield this hike.

  24. I have been surfing online more than three hours today, yet I never found any interesting article like yours. It’s pretty worth enough for me. In my view, if all website owners and bloggers made good content as you did, the internet will be much more useful than ever before.

  25. hello!,I love your writing very so much! proportion we keep up a correspondence extra about your article on AOL? I require a specialist on this area to resolve my problem. May be that is you! Looking ahead to look you.

  26. Nice read, I just passed this onto a colleague who was doing a little research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile Thus let me rephrase that: Thanks for lunch! „But O the truth, the truth. The many eyes That look on it The diverse things they see.” by George Meredith.

  27. hello!,I like your writing so a lot! percentage we communicate more about your post on AOL? I need an expert on this house to unravel my problem. Maybe that is you! Looking forward to peer you.

  28. Hey would you mind sharing which blog platform you’re working with? I’m going to start my own blog in the near future but I’m having a hard time selecting between BlogEngine/Wordpress/B2evolution and Drupal. The reason I ask is because your layout seems different then most blogs and I’m looking for something completely unique. P.S Apologies for getting off-topic but I had to ask!

  29. I would like to thnkx for the efforts you have put in writing this blog. I am hoping the same high-grade blog post from you in the upcoming as well. In fact your creative writing abilities has inspired me to get my own blog now. Really the blogging is spreading its wings quickly. Your write up is a good example of it.

  30. I genuinely enjoy examining on this web site, it holds superb articles. „He who sees the truth, let him proclaim it, without asking who is for it or who is against it.” by Henry George.

  31. F*ckin’ remarkable things here. I am very glad to see your post. Thanks a lot and i’m looking forward to contact you. Will you kindly drop me a e-mail?

  32. Hi, Neat post. There’s an issue with your site in web explorer, could check this… IE still is the market leader and a huge component to people will pass over your wonderful writing due to this problem.

  33. My partner and I absolutely love your blog and find almost all of your post’s to be precisely what I’m looking for. Do you offer guest writers to write content for you? I wouldn’t mind publishing a post or elaborating on many of the subjects you write regarding here. Again, awesome web log!

  34. After study a few of the blog posts on your website now, and I truly like your way of blogging. I bookmarked it to my bookmark website list and will be checking back soon. Pls check out my web site as well and let me know what you think.

  35. It’s actually a nice and helpful piece of info. I’m happy that you simply shared this helpful information with us. Please keep us informed like this. Thank you for sharing.

  36. What i don’t understood is actually how you’re not actually a lot more well-favored than you might be now. You’re so intelligent. You know thus significantly in the case of this matter, made me individually consider it from so many various angles. Its like men and women aren’t fascinated unless it’s something to do with Lady gaga! Your own stuffs excellent. All the time deal with it up!

  37. Excellent website. A lot of helpful information here. I am sending it to some buddies ans additionally sharing in delicious. And naturally, thank you in your effort!

  38. Having read this I thought it was very informative. I appreciate you taking the time and effort to put this article together. I once again find myself spending way to much time both reading and commenting. But so what, it was still worth it!

  39. Its wonderful as your other blog posts : D, thankyou for posting. „History is a pact between the dead, the living, and the yet unborn.” by Edmund Burke.

  40. Hi, Neat post. There is a problem with your web site in internet explorer, would test this… IE still is the market leader and a huge portion of people will miss your wonderful writing due to this problem.

  41. I keep listening to the rumor speak about getting boundless online grant applications so I have been looking around for the top site to get one. Could you tell me please, where could i acquire some?

  42. I was recommended this website via my cousin. I’m no longer sure whether or not this publish is written by way of him as no one else understand such distinctive about my difficulty. You are amazing! Thank you!

  43. Hi there, I found your blog by means of Google even as looking for a comparable topic, your website got here up, it appears to be like good. I’ve bookmarked it in my google bookmarks.

  44. Thanks a lot for sharing this with all of us you actually know what you’re talking about! Bookmarked. Kindly also visit my website =). We could have a link exchange agreement between us!

  45. An interesting discussion is worth comment. I think that you should write more on this topic, it might not be a taboo subject but generally people are not enough to speak on such topics. To the next. Cheers

  46. An impressive share, I just given this onto a colleague who was doing a little analysis on this. And he in fact bought me breakfast because I found it for him.. smile. So let me reword that: Thnx for the treat! But yeah Thnkx for spending the time to discuss this, I feel strongly about it and love reading more on this topic. If possible, as you become expertise, would you mind updating your blog with more details? It is highly helpful for me. Big thumb up for this blog post!

  47. I am very happy to read this. This is the type of manual that needs to be given and not the accidental misinformation that’s at the other blogs. Appreciate your sharing this best doc.

  48. Great goods from you, man. I have have in mind your stuff prior to and you’re simply extremely wonderful. I really like what you have acquired here, really like what you are stating and the way during which you are saying it. You’re making it enjoyable and you continue to care for to stay it sensible. I can not wait to learn far more from you. That is actually a terrific site.

  49. certainly like your website but you have to take a look at the spelling on quite a few of your posts. A number of them are rife with spelling problems and I in finding it very troublesome to inform the truth however I will certainly come back again.

  50. Nice blog here! Also your site loads up fast! What host are you using? Can I get your affiliate link to your host? I wish my site loaded up as fast as yours lol

  51. Wonderful website. Lots of helpful information here. I am sending it to a few buddies ans also sharing in delicious. And obviously, thank you to your effort!

  52. Hey, you used to write great, but the last several posts have been kinda boring… I miss your great writings. Past several posts are just a little out of track! come on!

  53. I do love the way you have presented this particular concern plus it really does present me personally some fodder for consideration. On the other hand, because of what I have witnessed, I just hope as the actual commentary pack on that folks continue to be on issue and in no way embark upon a tirade involving some other news of the day. Anyway, thank you for this fantastic point and while I do not necessarily go along with the idea in totality, I respect your perspective.

  54. When I initially commented I clicked the „Notify me when new comments are added” checkbox and now each time a comment is added I get four emails with the same comment. Is there any way you can remove me from that service? Many thanks!

  55. Hi there! This post couldn’t be written any better! Reading through this post reminds me of my previous room mate! He always kept talking about this. I will forward this article to him. Pretty sure he will have a good read. Thank you for sharing!

  56. Hi, just required you to know I he added your site to my Google bookmarks due to your layout. But seriously, I believe your internet site has 1 in the freshest theme I??ve came across. It extremely helps make reading your blog significantly easier.

  57. Good article and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you guys have any ideea where to hire some professional writers? Thank you 🙂

  58. What’s Happening i’m new to this, I stumbled upon this I have found It positively helpful and it has aided me out loads. I hope to contribute & aid other users like its aided me. Great job.

  59. great post, very informative. I wonder why the other experts of this sector do not notice this. You must continue your writing. I’m confident, you’ve a great readers’ base already!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here