FOTO-Trei persoane rănite, în urma impactului dintre două mașini

Detașamentul de pompieri Aiud a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier, în loc. Fărău.

La momentul ajungerii forțelor de intervenție la locul solicitării, 3 victime rezultate din autoturismele implicate au necesitat îngrijiri medicale. Una din cele trei victime era încarcercerata, conștientă, cooperantă, celelalte doua autoevacuându-se pana la sosirea forțelor de intervenție prezentând leziuni ușoare), informează ISU Alba.

Victima a fost extrasă din autoturism de către pompierii militari și a fost transportată la spital de către echipajul medical.

Un bărbat de 52 de ani, din Comuna Farau, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 107 G, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr, de 18 ani, din Farau.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentPfizer a cerut autorizarea vaccinului anti-Covid la copiii între 5-11 ani, din Brazilia. Oficialii care ar trebui să ia decizia, amenințați cu MOARTEA
Articolul următorSurse: 25% dintre bugetari ar putea fi dați afară – Banii ar urma să fie folosiți pentru măririle de pensii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.