FOTBAL: FC BOTOȘANI – CFR CLUJ 1-1, ÎN SUPERLIGĂ

FC Botoșani a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (0-1), duminică seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 22-a a Superligii de fotbal.

CFR a deschis scorul prin kosovarul Meriton Korenica (10), dar gazdele au egalat pe final, prin argentinianul Enzo Lopez (85), din pasa lui Jaly Mouaddib.

Oaspeții au avut două mari ocazii de a obține victoria, dar Ale Diez a respins de pe linia porții mingea trimisă de Louis Munteanu (71), iar portarul Giannis Anestis a respins de sub transversală șutul lui Adrian Păun de la circa 20 de metri (90+4).

Meciul a fost primul al antrenorului Leo Grozavu în al patrulea său mandat la Botoșani.

CFR are o singură victorie în ultimele patru etape, două egaluri și un eșec.

FC Botoșani a ajuns la șase meciuri consecutive în campionat fără victorie, trei egaluri și trei eșecuri.

În tur, CFR s-a impus cu 3-0.

AFC Botoșani – FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1), Stadion Municipal – Botoșani
Au marcat: Enzo Lopez (85), respectiv Meriton Korenica (10).
Arbitru: Ionuț Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Mihăiță Necula (București); al patrulea oficial: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Marian Barbu (Făgăraș); arbitru asistent video: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Florin Hîncu (Brașov) – CCA, Octavian Goga (Brașov) – LPF
AGERPRES

Articolul precedentFOTBAL: UNIVERSITATEA CRAIOVA – DINAMO BUCUREȘTI 1-1, ÎN SUPERLIGĂ
Articolul următorARMISTIȚIU ÎN FÂȘIA GAZA: ISRAELUL ELIBEREAZĂ PRIMII 90 DE PRIZONIERI PALESTINIENI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.