Fostul ministru liberal, Dan Vîlceanu, despre pensiile speciale: ”Impactul nu e atât de mare, dar deranjul în societate este foarte mare”

Fostul ministru liberal Dan Vîlceanu a declarat, luni, la un post TV, că să tai pensiile speciale este imposibil din punct de vedere constituţional. El a precizat că impozitarea lor se poate face, însă cu riscul de a afecta şi 5 sau 7% din pensionarii cu pensii mari, dar care sunt pe contributivitate.

Dan Vîlceanu a spus despre pensiile speciale că ”impactul nu e atât de mare, dar deranjul în societate este foarte mare”. ”Trebuie găsită o variantă constituţională, altfel, vom continua sportul acesta cu atac la CCR şi revenire la nesfârşit”, a spus Vîlceanu, precizând că acest oucru se poate face printr-o dezbatere corectă, seriosă, şi încercând să nu fie tratat populist acest subiect.

”Trebuie să vii cu o soluţie, să o prezinţi, s-ar putea să fie prea puţin pentru anumiţi cetăţeni, asta e legea. Haideţi să facem un prim pas, astfel, vom continua la nesfârşit”, a spus Vîlceanu, arătând că impozitarea pensiilor speciale este singura variantă.

”Pensiile sunt pensii, nu sunt speciale şi normale”, a spus fostul ministru, despre ideea de a impozita doar pensiile speciale.

El a mai afirmat: ”Să tai pensiile speciale este imposibil constituţional, nu poţi face asta, e un drept câştigat, dar poţi să diminuezi, pentru viitor, cuantumul. Apare discuţia, cei care câştigă acum, ce se întâmplă? Nu există nicio soluţie”.

Potrivit lui Dan Vălceanu, o impozitare a pensiilor speciale ar afecta şi pe cei cu pensii pe contributivitate.

”Tăierea pensiilor speciale ca proiect de lege este imposibilă, pe cine auziţi că spune asta e de ajuns să îl trimiteţi să citească ce zice CCR. Nu se poate, impozitarea lor se poate face, cu riscul de a afecta şi 5 sau 7% din pensionarii cu pensii mari, dar care sunt pe contributivitate” a mai spus Vîlceanu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCarmen Dorobăț: „Vom suporta mai bine acest val pandemic decât cele de până acum. Masca ar trebui purtată în continuare”
Articolul următorCseke Attila despre creșterea prețurilor: ”Pentru proiectele care se derulează prin Ministerul Dezvoltării aproape 1.000 de contracte au fost ajustate”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.