EXCLUSIV Raed Arafat, despre momentul în care am putea reveni la normal: Orizontul pe care îl vedem este către vară, toamnă

„Ca să ajungi să huidui salvatorii, cei care  ai nevoie de ei, sau cineva din familia ta are nevoie de ei e prea de tot deja și asta din nou este campania de dezinformare, de manipulare și de a arăta cu degetul. Dacă stăm tot anul trecut să vedem ce s-a întâmplat și pe social media și în unele instanțe chiar pe mass-media. Din păcate, am indus niște narative pe care e foarte greu să le schimbăm și oamenii au rămas cu niște idei. Vorbim de comunicare strategică,  dar în același timp, dacă vii cu ea și vorbești și vorbești pe partea cealaltă este luată, este luat, bălmăjită, denaturată și lovit cu ea în toate părțile, atuncea clar că această campanie are probleme în continuare, indiferent ce campanie faci”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat la Realitatea PLUS.

„Sunt de acord că este nevoie de o campanie de comunicare de durată medie, lungă, ca să explice toate aceste măsuri, dar oricând vin „experții” între ghilimele care nu știu nimic despre domeniu și ți-o demontează în două secunde la o televiziune și nu mai ai nimic de comentat acolo. Oamenii simpli care văd și, dacă ai și pe cineva care încurajează aceste dezinformări, oamenii simpli pot fi induși în eroare. Deci de aici aceste campanii de comunicare trebuie intensificate și trebuie să fie pe înțelesul tuturor și să ieșim cât mai mult să explicăm”, a precizat șeful DSU.

„Comparativ cu anul trecut, noi acum vedem lumina la capătul tunelului. Lumina la capătul tunelului, am mai zis-o și o repet, este prin vaccinarea numărului cât mai mare de oameni. Între timp, paralel, trebuie să meargă unele măsuri să ținem sub control presiunea pe sistemul sanitar. Orizontul care îl vedem noi la acest moment este către vară, toamnă. Ăsta este orizontul. Pentru că ai nevoie de un timp ca să administrezi câteva milioane de  doze. Ai nevoie de două doze la fiecare persoană și câteva zile ca să fie persoana imună. (…) Noi sperăm să nu mai fie nevoie de mască, când vom avea un număr mare de oameni vaccinați. Deci toate aceste speranțe depind de reușita campaniei de vaccinare și bineînțeles de păstrarea situației epidemice sub control pe durata campaniei de vaccinare până atingem măcar o cifră care să permită împreună cu cei care au fost infectați să ținem situația sub control și să reducem transmiterea. Și asta înseamnă ca în cursul acestui an să rezolvăm în mare parte aceste probleme și aceste restricții. Dar dacă nu facem nimic pe partea de răspândire a virusului și spunem că rămânem numai pe vaccinare, înseamnă că valul trei poate să devină unul mult mai grav, pentru că vaccinarea nu e suficientă acuma ca să controleze situația”, a concluzionat Raed Arafat și a precizat că la acest moment nu se prevăd restricții suplimentare. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 177. Cum a ajuns poliția din Suceava de râsul internetului: profesor cu masca DESENATĂ pe față
Articolul următorControale intensificate pentru prevenirea accidentelor rutiere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.