Europenii, campioni la băut alcool. Care sunt țările cu cel mai mare consum și pe ce loc se află România

Europenii sunt campioni când vine vorba de alcool! Din cele 10 țări cu cel mai mare consum de alcool din lume, nouă sunt din Uniunea Europeană, oamenii de pe continent consumă mai mult alcool decât în orice altă parte, potrivit unui raport european privind sănătatea al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Care sunt țările unde se bea cel mai mult și pe ce loc se află România.

Dacă ai impresia că europenii beau mult, bănuiala ta este corectă. Potrivit raportului european, privind sănătatea al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în fiecare an, în Europa, fiecare persoană în vârstă de 15 ani și peste consumă, în medie, 9,5 litri de alcool pur, ceea ce echivalează cu aproximativ 190 de litri de bere, 80 de litri de vin sau 24 de litri de băuturi spirtoase.

Bărbații beau mai mult ca femeile

În ciuda faptului că, între 2000 și 2019, consumul de alcool pe cap de locuitor a scăzut cu 2,5 litri (21%), în regiunea europeană a OMS, care include 53 de țări, inclusiv Rusia și foste republici sovietice, oamenii continuă să îl consume, așa că nu ar trebui să ne fie prea mare mirarea că, din cele zece țări cu cei mai mulți consumatori de alcool din lume, nouă sunt din Uniunea Europeană

Între țările UE, există diferențe mari în ceea ce privește consumul estimat de alcool, dar o tendință rămâne predominantă: bărbații beau mai mult decât femeile: 13,0 la sută dintre bărbați față de 4,1 la sută dintre femei, consumă alcool în fiecare zi; 36,4 la sută dintre bărbați față de 21,7 la sută dintre femei beau în fiecare săptămână. 

În 2019, primele 10 țări europene cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor au fost Cehia (14,3 litri), Letonia (13,2), Moldova (12,9), Germania (12,8), Lituania (12,8), Irlanda (12,7), Spania (12,7), Bulgaria (12,5), Luxemburg (12,4), iar pe ultimul loc se poziționa România (12,3).

Datele arată că, pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, crește și consumul zilnic de alcool, așadar, cei cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani reprezintă cel mai mic grup din statisticile privind consumul zilnic de alcool (doar 1%). Iar cei de 75 de ani sau mai în vârstă, sunt mai predispuse să bea în fiecare zi (16 %). Totodată, grupul celor vârstnici are și cel mai mare segment de oameni care nu consumă deloc alcool, sau care nu a mai consumat de 12 luni (43%).

Țările din Europa cu cei mai mulți consumatori de alcool

Pe prima poziție, unde consumul de alcool este cel mai frecvent, este Portugalia, unde o cincime din populație bea în fiecare zi (20,7%). Este urmată de Spania (13,0%) și Italia (12,1%). 

În ceea ce privește cel mai mare procent de populație care bea alcool săptămânal, pe primele locuri sunt Olanda (47,3%), Luxemburg (43,1%) și Belgia (40,8%). În România, 2,9% din populație bea zilnic alcool.

Cea mai mică proporție de consumatori zilnici de alcool este de aproximativ 1 % în Letonia și Lituania, iar țara cu cea mai mare pondere a populației (38,3 %) care declară că nu a consumat niciodată alcool sau că nu a consumat alcool în ultimele 12 luni, este Croația.

Sursă text: Click.ro 

Articolul precedentSevilla a cucerit trofeul Europa League, după lovituri de departajare
Articolul următorCOD GALBEN de instabilitate atmosferică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.