Elevii Colegiului Naţional Militar premiaţi la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

În perioada vacanţei intersemestriale (04-08.02.2019), la Voroneţ, judeţul Suceava, s-a desfășurat Tabăra Naţională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică ,,Marin Dacian Bica”.

Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” a fost reprezentat de elevii fruntaş Anca-Delia Dobrovăţ care a obţinut premiul I şi Alexandru-Mihai Pantoş, premiul II.

Cei doi elevi, coordonaţi de către doamna profesoară Laura Ciobanu, au dovedit atât pasiune pentru disciplinele înscrise în programul taberei, cât şi interes pentru îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, de prezentare, de susţinerea a unei lucrări.

Pentru elevii în uniformă a fost prima participare la o astfel de tabără.

Au fost plăcuţi impresionaţi şi, cu siguranţă, se vor înscrie şi la ediţiile următoare.

Munca în echipă, încrederea în reuşită se bazează pe comunicare şi implicare.

Cuvintele pe care le folosim atât în cadrul echipei, cât și ca indivizi au un efect profund asupra felului în care percepem realitatea, fiind purtătoare de sens și emoții!

Felicitări şi mult succes în continuare!” – a declarat reprezentanta Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” – Daniela FILIMON.

Articolul precedentCalendarul competițional al CS Unirea pentru 2019
Articolul următorÎntreruperi de curent programate în Cugir