DSP Alba : Masă rotundă cu tema „Difteria – între istorie şi prezent”

Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Alba organizează marţi, 17 decembrie 2019, de la ora 13.00, la Hotel Parc din Alba Iulia, masa rotundă cu tema „Difteria – între istorie şi prezent”, la care sunt aşteptaţi profesionişti din domeniul sănătăţii, între care medici de medicină de familie, medici de medicină şcolară, medici specialişti pediatri şi infecţionişti, respectiv alte cadre medicale interesate din judeţ.

Tema „Difteria – între istorie şi prezent” va fi prezentată de către conf. dr. Molnar Geza.

În plus, întâlnirea se doreşte a fi un bilanţ al activităţii reţelei de medicină de familie şi medicină şcolară din judeţul Alba, la finalul anului 2019. De asemenea, reprezentanţii DSP Alba aşteaptă şi propunerile specialiştilor din domeniul sănătăţii cu privire la creşterea acoperirii vaccinală şi sugestii cu privire la o mai bună colaborare şi comunicare între sistemul sanitar – populaţie – autorităţi.

Ce este difteria

Este o boală infecţioasă acută, transmisibilă, provocată de Corynebacterium diphteriae, care rămâne la poarta de intrare, se multiplică şi determină fenomene locale (edem şi false membrane) şi descarcă o toxină care difuzează în organism, determinând fenomene toxice la distanţă, în diferite organe.

Cum se transmite

Cale de transmitere: aerogenă prin picături (tuse şi strănut), directă, prin contact cu persoane infectate sau indirectă prin obiecte de uz contaminate, alimentară – doar excepţional.

Simptome

Difteria respiratorie – bacteria care declanşează difteria se multiplică, de cele mai multe ori, la nivelul gâtului, iar rezultatul este difteria respiratorie. În acest caz se va forma o membrană care va acoperi gâtul şi amigdalele

Simptome specifice difteriei respiratorii

– Febră şi stare generala de rău

– Dificultăţi de respiraţie

– Secreţii nazale

– Dureri de gât

– Inflamaţia ganglionilor

– Inflamaţie a cerului gurii

– Răguşeală

– Stridor (sunet strident care apare în momentul inspiraţiei)

– Frecvenţă cardiacă crescută.

Difteria cutanată – se manifestă cu leziuni galbene, ulceraţii acoperite cu cruste sau membrane, prezentând margini bine delimitate.

Prevenţie

Vaccinarea – se face la copii, prin programul naţional de imunizare, ultima administrare la 14 ani. Adultul trebuie să facă vaccinul o dată la 10 ani, începând cu vârsta de 24 de ani, pentru a fi imun în faţa bolii.

Educaţia pentru sănătate – igienă, curăţenie, stil de viaţă sănătos şi evitarea contactului direct cu bolnavii

Articolul precedentPrimele condamnări în dosarul #Colectiv! Piedone – 8 ani și 6 luni de închisoare; patronii clubului – 11 ani și 8 luni de închisoare
Articolul următorAnaliză Economică : Curs nemișcat al euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.