DOUĂ FEMEI, GĂSITE MOARTE ÎN CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ. UNA ERA DISPĂRUTĂ DIN APRILIE

Scene șocante joi, pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Două femei au fost găsite fără viață, în decurs de doar 20 de minute, în două zone diferite – Cernavodă și Medgidia. Una dintre ele era dată dispărută de peste o lună.

Primul apel la 112 a fost înregistrat în jurul orei 12:10, când polițiștii din Cernavodă au fost anunțați despre prezența unui cadavru pe malul canalului. Victima, o femeie în vârstă de 49 de ani, fusese declarată dispărută în luna aprilie.

Doar 20 de minute mai târziu, în apropiere de Medgidia, a fost descoperit al doilea cadavru – o femeie de 53 de ani. Polițiștii de la Serviciul Siguranță Transporturi au fost sesizați și s-au deplasat la fața locului pentru a demara cercetările.

În ambele cazuri au fost deschise anchete pentru a se stabili împrejurările exacte ale deceselor. Poliția nu a exclus nicio variantă, iar cauzele morții urmează să fie stabilite după efectuarea necropsiilor.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentDIRECTORUL MEDICAL AL AMBULANȚEI BISTRIȚA-NĂSĂUD, ARESTAT PENTRU AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI ABUZ ÎN FUNCȚIE
Articolul următorPLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE ACTIVAT PE A1 NĂDLAC–ARAD. ACCIDENT GRAV CU 11 VICTIME, TRAFIC BLOCAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.