La data de 09 august 2020, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un cetățean din comună, cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, i-a dispărut, un cal în valoare de 4.000 de lei, pe care, în seara zilei de 08 august, l-a lăsat legat în fața imobilului în care locuiește.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să-l identifice pe un tânăr de 17 ani, din comuna Vințu de Jos, ca și persoană bănuită de săvârșirea furtului.

După ce a furat animalul, tânărul l-ar fi vândut pe raza municipiului Sebeș.

Animalul a fost recuperat și restituit păgubitului, iar față de tânărul bănuit de furt a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat pentru furt calificat.