Consultantul politic Dorin Iacob este de părere că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu va veni la București, cu o zi înainte de congresul PNL, pentru a semna, împreună cu Florin Cîțu, Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Iacob susține că e vorba de u exercițiu de imagine disperat, dar că la nivelul conducerii europene se știe care sunt problemele grave ale României.
„Se încearcă o cosmetizare, o lovitură de imaginea, prin atragerea și folosirea unor nume europene grele. Nu e vorba de a ne îngenunchea la Bruxelles, că suntem deja îngenunchiați la București. (…) Faptul că unii dintre demnitarii români se comportă așa a vina noastră, să nu dăm vina pe ei,” a afirmat Dorin Iacob, invitat permanent al emisiunii Culisele Statului paralel.
Oameni din PPE au primit informații despre cât de nepopular este Florin Cîțu în rândul românilor
Consultantul a insistat asupra ideii că, dincolo de imaginea pe care doresc să o creeze oamenii din echipa lui Florin Cîțu, oficialii europeni sunt mult mai bine informați despre situația reală din România, pe fondul crizei politice și economice declanșate de ambiția premierului de a prelua șefia PNL, dar și a rupturii din Coaliția de guvernământ.
„Nu știu dacă o să vină Ursula. Am văzut mailuri trimise de membri ai PNL, cu opinii ale unor formatori de opinie, cu toate filmulețele cu super-Cîțu, direct către membri ai PPE (grupul parlamentar european din care face parte PNL -N.R.).
De asemenea, trebuie să fim conștienți că ambasadele străine de la București monitorizează tot, și pe social media nu există în istoria României un lider împotriva căruia să fie o atât de mare înverșunare, pentru că românii sunt lămuriți cine este Cîțu și ce valoare are. (…) În acest context, eu nu cred că Ursula von der Leyen va veni în România.”
Comentariile lui Dorin Iacob au venit ca urmare a apariției, pe surse, a informației că Premierul Florin Cîțu încearcă să o mituiască pe șefa Comisie Europene, Ursula von der Leyen, să vina la București pentru a semna PNRR pe 24 septembrie, potrivit unor surse Realitatea Plus.