Diete pentru sănătate. 5 obiceiuri alimentare care reduc riscul de cancer

Este adevărat că există o componentă genetică în unele tipuri de cancer, însă 30-50% din cazuri pot fi atribuite unor factori de risc legați de stilul de viață, precum consumul de alcool, o dietă cu puține legume și fructe, excesul de greutate, lipsa de activitate fizică și fumatul, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Jessica Cording, medic nutriționist, evita formulări precum „alimente care pot preveni cancerul”, pentru că poți să faci totul că la carte și tot să se întâmple, dar cercetările arată că unele abordări în dietă pot juca un rol în prevenirea cancerului.

Experta a prezentat pentru Shape câteva metode care reduc riscul de cancer:

Urmează o dietă bazată pe legume și verdețuri
Alimentația mediteraneană este foarte potrivită. Ideal ar fi să ai două treimi din farfurie ocupate de verdețuri, precum cereale integrale, fasole, mazăre, fasole păstăi și legume, așa cum recomandă Institutul American pentru Cercetarea Cancerului (AICR). Aceste alimente sunt bogate în fibre, despre care cercetările arată că sunt importante în reglarea funcției digestive, a controlului greutățîi și a reglării glicemiei, toate importante pentru reducerea riscului de cancer.

Fructele și legumele, în special, furnizează și o gama largă de antioxidanți care pot juca un rol protector când sunt consumate cu regularitate.

Restul de o treime din farfurie revine produselor de origine animală, fructele de mare, carnea de pasăre și cantitățile mici de lactate fiind preferabile cărnii roșîi și celei procesate, potrivit recomandărilor AICR.

Experțîi în sănătate recomandă și grăsimile sănătoase, precum uleiul de măsline, cel de nuci și de semințe, avocado și uleiul de peste. În schimb, trebuie limitate grăsimile trans și alimentele prăjite, precum și cele ultraprocesate, precum chipsurile și prăjiturile, întrucât grăsimile nesănătoase provoacă inflamațîi cronice și leziuni ale ADN-ului care pot duce la cancer, potrivit Institutului Național de Cancer (NCI) din SUA.

Totodată, produsele ultraprocesate sunt hipercalorice, grase, au carbohidrați simpli și le lipsesc nutriențîi care pot reduce riscul de cancer.

Limitează consumul de carne roșie și carne procesată
Studiile au pus în legătură carnea roșie și pe cea procesată cu riscul ridicat al unor tipuri de cancer, în special cele colorectale. Carnea procesată include toate tipurile de carne prelucrată prin întărire, sărare, fermentare, afumare, aromatizare sau alte procese care o păstrează sau îi sporesc aromă.

Aceste metode se aplică de obicei cărnii roșîi (de vită, vițel, porc, miel, oaie, capra, vânat), dar și cea de pasăre și peste pot fi procesate. Carnea procesată include specialități precum șuncă, mezeluri, hoț dog și carne afumată.

Cercetările sugerează că nitrațîi și nitritii, precum și conservanțîi folosiți pentru procesarea cărnii, pot genera compuși care pot provoca leziuni ale ADN-ului, iar gătirea cărnii roșîi la temperaturi înalte duc la formarea unor substanțe chimice care au legătură cu mutațîi periculoase ale ADN-ului, potrivit NCI.

O dietă bogată în grăsimi săturate (carnea roșie și cea procesată au în general niveluri mai mari de aceste tipuri de grăsimi) este asociată, de asemenea, cu riscul crescut de cancer, însă un consum moderat de grăsimi săturate nu pune în pericol sănătatea, potrivit unor studii publicate de Internațional Journal of Molecular Sciences.

Articolul precedentComisia Europeană va reveni asupra sumei de 10 milioane de euro destinată fermierilor din România, la solicitarea lui Klaus Iohannis
Articolul următorSărbătoare 24 martie – Zi deosebit de importantă pentru credincioși

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.