Descoperă meșteșuguri de acum 2000 de ani într-o campanie inedită: Ateliere Interactive Antice la Muzeul Principia

Printr-o idee venită dintr-un proiect înscris la bugetarea participativă în 2021, la Alba Iulia se pune în practică o inițiativă pe cât de inedită, pe atât de interesantă.

Muzeul Principia devine, în fiecare zi, gazda unor ateliere interactive antice, care promovează moduri de lucru manual străvechi prin folosirea de replici de instrumente sau tehnici antice pentru crearea unor produse ce imită ceea ce rezulta și din munca romanilor sau a dacilor, acum două milenii.

Albaiulienii dar și turiștii ajunși în Cetate pot vedea pe viu cum se confecționa o armură, un mozaic, ce tehnici de cusut sau pictat se foloseau aici, la Apulum, în antichitate.

Cei care vor administra și gestiona aceste ateliere vor fi angajații Muzeului Principia însă, în funcție de posibilități și disponibilitate, anumite activități se vor prezenta sau efectua de către voluntari, meșteri populari, reenactori sau personal muzeal de la instituții partenere.

Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia spune că “Principia este un exemplu excepțional de mix între valori istorice conservate și tehnologie modernă, care le pune și mai bine în valoare. Printr-o serie de proiecte inovative am creat sistemul de realitate augmentată sau virtuală, prin care vizitatorii pur și simplu pot afla povestea anticului Apulum chiar de la protagoniști. Acum, prin seria de ateliere antice, ne întoarcem la promovarea tehnicilor, materialelor și a modului de lucru folosite acum 2000 de ani. Cred că e foarte util să ne mai și dezlipim, din când în când, de gadgeturi și tehnologie și să revenim la rădăcini.”

 

Atelierele interactive din Principia se vor axa în jurul următoarelor meșteșuguri: armurărit (Fabrica Legionis XIII Geminae), pielărie (Officina Corium), signacule (Officina Signaculorum), scriere antică (Officina Scriptoria), pictură (Officina Pintoria), mozaic (Officina Tesselis), gastronomie (Officina Coquina) și monetarie (Officina Monetaria).

 

Atelierele debuteză în 22 septembrie și se vor întinde pe toată durata anului, cu posibilitatea de a fi extinse și în exterior, în aer liber, din primăvara anului 2023.

Participarea publicului este gratuită iar rezultatele muncii vor forma, ulterior, expoziții permanente sau temporare, tot la Muzeul Principia, din Cetatea Alba Carolina.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCNAIR a desemnat câștigătorii concesiunilor de servicii în vederea utilării/dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii pentru 4 loturi
Articolul următorTezaur dacic, descoperit într-o pădure din Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.