CULISELE STATULUI PARALEL. Cum justifică cei din Coaliție blocarea tăierii pensiilor speciale

Tăierea pensiilor speciale ale foștilor parlamentari pare un subiect închis pentru Coaliție! Parcursul legislativ al proiectului depus de USR, prin care ar urma să fie tăiate aceste pensii, este blocat de majoritatea parlamentară de jumătate de an. Social-democrații și liberalii au refuzat să trimită proiectul către comisia de statut pe motiv că ar trebui ca Guvernul să reglementeze chestiunea. Iar Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, a spus că legea este „proastă”!

În ședința Birourilor Permanente reunite, de acum 2 săptămâni, s-a decis prin vot…. să nu se respecte Constituția! Pe motiv că legea propusă de USR nu este bună. Subiectul a fost ridicat de liderul de grup al deputaților USR Ionuț Moșteanu care le-a amintit colegilor săi că țin pe loc de șase luni proiectul pentru tăierea pensiilor speciale. Alfred Simonis și-a exprimat dezacordul, pe motiv că la Guvern se lucrează la un proiect de lege pe această temă, pentru atingerea unui jalon fixat prin PNRR.

„Pe colțul mesei am făcut legile până acum. Dacă vreți să mai facem una pe colțul mesei, putem s-o facem. Cred că înainte de a depune o lege proastă, care să fie eventual corectată în comisie – e sigur, proastă, că am văzut-o – înainte de a face o lege proastă pe care sperăm s-o corecteze unii prin comisii, mai bine ne punem cu toții la masă și facem o lege bună”, a spus Simonis.

Ionuț Moșteanu i-a răspuns că blocarea unui proiect de lege este o încălcare a dreptului la inițiativă legislativă.

„Constituția consfințește dreptul de inițiativă parlamentară. Ceea ce faceți este un abuz neconstituțional. Nu puteți decide dumneavoastră sau niciunul dintre noi dacă propunerea e bună sau proastă. De aia avem Parlament, de aia avem comisii.(…) Vă reamintesc că Curtea Constituțională a spus ultima dată că tăierea pensiilor parlamentarilor este neconstituțională pentru că a fost făcută pe repede înainte. De acum până în mai aveam jumătate de an, era tot timpul să treacă în liniște, cu termene, prin toate Camerele”, a spus deputatul USR.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a evocat și el jalonul din PNRR și faptul că ar trebui așteptată soluția de la Guvern prin care se poate rezolva problema pensiilor speciale în ansamblu, nu doar pe cea legată de pensiile parlamentarilor.

„Sunt de acord cu domnul Simonis că, având un jalon în PNRR, ar trebui, înainte să începem discuții pe un proiect de lege care vizează doar o singură soluție, să vedem care este soluția globală pe chestiunea aceasta. Dar aceeași rugăminte, să ne uităm să vedem dacă a venit avizul Consiliului Legislativ și, dacă a venit, ulterior să intre în procedura parlamentară”, a spus Andronache.

Consiliului Legislativ, despre care vorbește liberalul, este condus de către fostul deputat PSD Florin Iordache. Același politician care în 2019, alături de Eugen Nicolicea, s-a aflat printre membrii Biroului Permanent care au împiedicat de 5 ori într-o singură lună punerea pe ordinea de zi a unui proiect care viza tăierea pensiilor speciale în ansamblul lor.

Deși coaliția are suficiente voturi să respingă orice lege pe care o socotește „proastă”, politicienii încearcă să scape din fașă de subiectul pensiilor speciale, înainte ca acesta să ajungă din nou în atenția opiniei publice. Iar Guvernul merge pe același principiu. Deși prin PNRR este obligat să vină până la sfârșitul anului cu o soluție pentru sistemul de pensii speciale, executivul nu are nici acum un plan coerent. 

 

Articolul precedentROMÂNIA SUVERANĂ: Stimați aleși! Românii nu de pomeni au nevoie! Au nevoie de măsuri care să le ofere stabilitate și predictibilitate!
Articolul următorRomânia, în grupele principale la Campionatul European de Handbal Feminin. Am învins Macedonia cu 31 la 23

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.