Copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani se pot vaccina cu serul de la Moderna

 

De astăzi, copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani se pot vaccina cu serul produs de compania Moderna. Aceștia se pot prezenta în toate centrele de imunizare unde este administrat serul, însă trebuie să fie însoțiți de un părinte. Moderna este al doilea vaccin autorizat pentru copiii de peste 12 ani. Vaccinarea cu serul de la Pfizer a început în România pe 2 iunie, pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani. 

Înscrierea la programare a minorilor în platforma electronică se va putea realiza prin intermediul conturilor părinților, tutorilor sau ale aparținătorilor legali. De asemenea, din data de 2 august, vaccinarea copiilor se poate realiza fără o programare prealabilă în platformă, prin prezentarea directă în centrele de vaccinare, la cabinetele medicilor de familie, unde se administrează acest tip de vaccin, sau la evenimentele de tip maraton, drive-trough organizate la nivel național.

Prospectul vaccinului de tip ARN mesager publicat de Agenția Națională a Medicamentului (EMA) poate fi descărcat de AICI

Chestionarele de TRIAJ și consimțământul informat, semnate de părinți

Vaccinarea este gratuită și voluntară, iar pentru facilitarea procesului de vaccinare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care își exprimă acordul în acest sens ( https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/). Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinți, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare, adulții vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, pașaport, pentru adulți și certificatul de naștere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european. 

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

REACȚII adverse la Moderna și SCHEMA de vaccinare 

Campania de imunizare în rândul adolescenților vine după ce EMA a recomandat, pe 23 iulie, acordarea extinderii indicației vaccinului Spikevax/ Moderna împotriva COVID-19 pentru categoria de vârstă 12-17 ani.

Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 28 de zile, conform RCP (https://www.ema.europa.eu/en/documents/product-information/spikevax-previously-covid-19-vaccine-moderna-epar-product-information_ro.pdf).

Reacții adverse posibile

Potrivit EMA, datele care rezultă din studiile clinice arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune ale vaccinului COVID-19/Moderna în cazul copiilor între 12 și 17 ani, iar eficacitatea la aceștia este foarte mare. Totodată, studiile efectuate relevă faptul că în grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați.

În cadrul studiului, cele mai frecvente reacții adverse asociate cu Spikevax au fost, de obicei, ușoare sau moderate și s-au ameliorat în câteva zile după vaccinare.

Cele mai frecvente reacții adverse sunt durere și umflare la locul injecției, oboseală, frisoane, febră, ganglioni limfatici umflați sau sensibili la subraț, dureri de cap, dureri musculare și articulare, greață și vărsături. Acestea pot afecta mai mult de 1 persoană din 10.

Mai puțin de 1 persoană din 10 pot prezenta înroșire, urticarie și erupții pe piele la locul injecției, care apar uneori la mai mult de o săptămână după injectare, și erupții pe piele. La mai puțin de 1 persoană din 100 poate apărea înroșire la locul injecției și amețeli. Umflarea feței, care poate afecta persoanele care au făcut în trecut injecții cosmetice faciale, slăbiciunea musculară pe o parte a feței (paralizie facială periferică sau pareză acută) și hipoestezia (senzație redusă la atingere, dureri și temperatură) pot afecta mai puțin de 1 persoană din 1 000.

În asociere cu Spikevax au apărut un număr foarte mic de cazuri de miocardită (inflamarea mușchiului inimii) și pericardită (inflamarea membranei din jurul inimii). La persoanele cărora li s-a administrat vaccinul au apărut reacții alergice, printre care un număr foarte mic de cazuri de reacții alergice severe (anafilaxie). Asemenea tuturor vaccinurilor, Spikevax trebuie administrat sub strictă supraveghere medicală, având la dispoziție tratamentul medical corespunzător.

S-au observat reacții alergice (de hipersensibilitate) la persoanele cărora li s-a administrat vaccinul. S-a înregistrat un număr foarte mic de cazuri de anafilaxie (reacție alergică severă). Prin urmare, la fel ca în cazul tuturor vaccinurilor, Spikevax trebuie administrat sub strictă supraveghere medicală, având la dispoziție tratamentul medical corespunzător în caz de reacții alergice. Persoanele care au o reacție alergică severă la administrarea primei doze de Spikevax nu trebuie să primească a doua doză.

***Solicitați asistență medicală de urgență dacă manifestați oricare dintre următoarele semne și simptome ale unei reacții alergice:
– senzație de leșin sau stare de confuzie;
– modificări ale ritmului bătăilor inimii;
– dificultăți la respirație;
– respirație șuierătoare;
– umflare a buzelor, feței sau gâtului;
– urticarie sau erupție pe piele;
– greață și vărsături;
– durere de stomac.

***Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Acestea pot include:

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
– umflare în zona axilei
– durere de cap
– greață
– vărsături
– dureri musculare, dureri articulare și rigiditate
– durere sau umflare la locul de administrare a injecției
– oboseală excesivă
– frisoane
– febră

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
– erupție
– erupție, înroșire sau urticarie la locul de administrare a injecției

Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
– mâncărime la locul de administrare a injecției

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
– paralizie facială periferică temporară (paralizia Bell)
– umflare la nivelul feței (umflarea poate să apară la pacienții cărora li s-au administrat injecții în scop cosmetic)

Cu frecvență necunoscută:
– reacții alergice severe însoțite de dificultăți în respirație (anafilaxie)
– reacție de sensibilitate crescută sau de intoleranță a sistemului imunitar (hipersensibilitate)
– inflamație a mușchiului inimii (miocardită) sau inflamație a învelișului inimii (pericardită), care poate duce la dificultăți la respirație, palpitații sau dureri la nivelul pieptului.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentRealitatea.net, poziție de TOP în online-ul românesc și în luna iulie
Articolul următorNoi condiții de călătorie în Germania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.