Noua ordonanță pe energie arată cât de mare este „prăpastia” dintre realitate și guvern. Nici după ce legea a fost adoptată de Parlament, nu știm exact ce vor lua în calcul furnizorii atunci când vor emite facturile.

Si asta pentru ca in lege sunt luate in calcul mai multe variante, care tin cont atât de consumul din 2021, cit si de cel din acest an. Nici parlamentarii nu știu cum se calculează facturile. 

„Tariful va fi de 0.68 bani pentru cei care consumă 100 de kilovați, până la 300 de kilovați sau 0.80 de bani”, a încercat un fel de răspuns senatorul PSD Eugen Dogariu.

 

„Dacă anul trecut ai consumat 100 de kilovați, dar anul acesta ești în exces, atunci până la 250 de kilovați plătești palfonul conform mediei din 2021, dar diferența o plătești la prețul contractual. În cazul în care anul trecut ai avut peste 300 de kilovați și anul acesta peste 300 de kilovați, atunci plătești factura la valoarea contractului”, a încercat să lămurească senatorul UDMR, Istvan Lorant Antal.

„Dacă anul trecut ați avut un consum de 100 de kilovați, iar anul acesta un consum de 300 de kilovați, atunci plătiți la prețul pieței, pentru că limita s-a stabilit la 255 de kilovați”, declară senatorul Cosmin Poteraș. „S-au depus 37 de pagini de amendamente publicate în timpul plenului. Dacă unul dintre senatori pretinde că a știut tot ce e acolo, minte”, încearcă un exercițiu de sinceritate Poteraș.

 

 „Cât va fi prețul? Așa cum a trecut Ordonanța ieri, în forma pe care o aveți dumneavoastră. E greu de spus? Da, e greu de spus”, recunoaște senatorul USR, Sebastian Cernic.

Senatorul PSD, Radu Oprea este ceva mai sigur pe el și spune că tariful va fi de 0,68 de bani per kilovat, pentru că este vorba de media de anul trecut, care înseamnă un consum de 100 de kilovați.