Comuna Ciugud campioană și la integritate

Ciugud – singura comună din România premiată pentru integritate și performanță administrativă de Ministerul Dezvoltări Regionale.

Comuna Ciugud a fost premiată recent în cadrul unei gale organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice fiind singura comună din România care a primit această distincție pentru integritate și performanța administrativă.

Echipa Primăriei Ciugud a câștigat și premiul de popularitate, comuna fiind votată de cei mai mulți dintre participanții la gală și clasându-se astfel în fața unor municipii mari din România.

Premiul decernat Comunei Ciugud a fost acordat în cadrul conferinței „Rețeaua campionilor în domeniul integrității“.

În cadrul acesteia au fost premiate cele mai bune practici și proiecte în domeniul bunei guvernări adoptate sau implementate la nivelul autorităților administrației publice locale.

Echipa Primăriei Comunei Ciugud a fost premiată pentru proiectul „Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea unui sistem interactiv, grafic de management“ prin care la nivelul administrației locale au fost implementate o serie de aplicații pentru îmbunătățirea activități administrației locale dar și pentru o apropiere mai mare de cetățean.

Ciugudul a fost singura comună din România premiată în cadrul acestei competiții, restul premiilor revenind unor municipii și consilii județene din România.

„Premierea Comunei Ciugud de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ne onorează și este o recunoaștere a activități serioase pe care o desfășoară echipa administrației locale.

Le mulțumesc și îi felicit pe colegii mei din cadrul Primăriei Ciugud pentru munca depusă în implementarea unor soluții și aplicați moderne care să îmbunătățească activitatea dar și pentru modul în care au înțeles că trebuie să fim transparenți și apropiați de cetățeni.

Ceea ce se întâmplă la Ciugud este datorită unei echipe de profesioniști care și-a pus toată priceperea și sufletul în slujba comunității pentru interesul cetățeanului.

Proiectul premiat este doar o mică parte din inițiativa „Ciugud- smart village” prin care încercăm să devenim o comunitate care se dezvoltă cât mai inteligent, cu respect pentru cetățeni și păstrând identitatea rurală cu zestrea unică de tradiții”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

În cadrul galei, publicul participant, format din reprezentanți ai administraților locale din România, a fost invitat să voteze on-line, în timp real, echipa administrativă al cărei proiect a stârnit cel mai mare interes, Ciugudul clasându-se pe primul loc în fața unor municipii importante precum Cluj-Napoca sau Iași.

Comunei din Alba nu i-a mai fost decernat și acest premiu de popularitate deoarece regulamentul prevede acordarea unui singur premiu unei administrați publice locale, astfel încât Ciugudul a primit doar aprecierea participanților cedând premiul locului II, Municipiul Cluj-Napoca.

Articolul precedentAlbaiulian depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice
Articolul următorNoi premii pentru cursanții din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri

Comments are closed.