Cod portocaliu de caniculă. Temperaturi de 40 de grade Celsius

Vremea în data de 27 iulie vine cu atenționări și coduri de caniculă de la ANM.

În sudul şi în sud-estul ţării valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar disconfortul termic se va accentua. Local în nord, în centru, în est şi pe arii mai restrânse în regiunile sudice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, ploile vor avea şi caracter, iar mai ales în sud vor fi vijelii, cu rafale de peste 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în nordul Moldovei şi 39…40 de grade, în Muntenia.

În București valul de căldură se va intensifica şi vremea va fi caniculară. Temperatura maximă ajunge la amiază la 40 de grade. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar în orele serii e foarte probabil să avem parte de înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice.

Imagine

La munte valorile termice vor fi mai scăzute faţă de ieri în cea mai mare parte a zonei montane. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică cu averse, descărcări electrice, iar ploile vor avea şi caracter torenţial, unde cantităţile de apă ce vor depăşi 25…35 l/mp în intervale scurte de timp.

La mare vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după amiaza si noaptea când vor fi conditii de instabilitate atmosferică. Maximele se vor situa între 28 de grade în Vama Veche şi 29 la Mamaia și Năvodari. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade.

Pe nisipurile grecești se vor înregistra 26 de grade în Thasos, 25 în Lefkada, iar în Creta maxima va fi de 31 de grade. La vecinii noștri bulgari, la Albena vor fi 29 de grade, iar Nisipurile de Aur 28 de grade.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMinistrul Energiei, în SUA: „Țara noastră are tot suportul pentru dezvoltarea programului nuclear civil”
Articolul următorȘedință de Guvern | Facilităţi pentru creditele acordate de bănci anumitor categorii de debitori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.