Cetățenii ucraineni care sosesc în România, exceptați de la carantină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, vineri, o hotăre de exceptare de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina.

Măsura se aplică indiferent dacă ucrainenii sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova.

 

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea numărul 9 prin care se modifică şi completează Hotărârea CNSU nr. 6 din 31.01.2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, în sensul exceptării de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova”, a transmis, vineri, CNSU. 

CNSU precizează că decizia a fost luată ”ţinând cont de degradarea situaţiei de securitate din Ucraina şi creşterea însemnată a numărului de persoane care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina precum şi cele care se află în punctele de trecere a frontierei şi intenţionează să intre pe teritoriul naţional”. 

Potrivit Poliţiei de Frontieră, până joi, la ora 16.00 când a fst transmisă ultima raportare, au intrat din Ucraina 5.300 de persoane, români şi străini, creşterea fiind de 120% faţă de ziua precedentă. 

Articolul precedentUn fizician român anunţă creşterea radiaţiilor la Cernobîl: Suntem pe un butoi cu pulbere dacă stârnim iadul
Articolul următorMesaje false: Hackerii îndeamnă la donaţii pentru cauza Ucrainei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.