Cele mai emoționante mesaje de Sfântul Ștefan, sărbătorit astăzi

Sfântul Ștefan este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Numele Ştefan înseamnă, în greaca veche, „cununa lui Dumnezeu”. În acest material vei găsi cele mai sensibile mesaje pentru Sfântul Ștefan. Trimite și tu unul celor dragi! 

Potrivit tradiţiei iconografice, SFÂNTUL ŞTEFAN era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvânt îndeplinea prin faptă.

Sfântul Ștefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar școala și-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari.

SFÂNTUL ŞTEFAN a predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. În faţa Sinedriului și-a manifestat credinţa prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga: „Doamne Iisuse primeşte duhul meu: şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60).

Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, SFÂNTUL ŞTEFAN s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Privilegiu unic al Sfântului Ştefan, care a primit sfânta mucenicie, seamănă izbitor cu drama de pe Golgota. El stă în fruntea nenumăraților martiri care au mărturisit credința din Hristos ca fiu al lui Dumnezeu.

SFÂNTUL ŞTEFAN 2021. Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan. „O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.

Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan, vin şi se roagă creştini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele şapte porţi ale cetăţii, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre. Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ştefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ştefan, iar creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021 – Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sfântul Ștefan

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Mult noroc si tot ce-ti doresti. La multi ani, ŞTEFANIA!”

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Fie ca SFÂNTUL ŞTEFAN sa-ti indeplineasca toate dorințele!”

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Pentru ca astazi este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor care iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, iar Dumnezeu sa iti calauzeasca si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru tine! La multi ani, ŞTEFAN!

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Iti urez ca ziua ta sa iti aduca o raza de soare, sa ai inima plina de speranta iar in lumea sa gasesti numai fericire. La multi ani, ŞTEFAN!”

FÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Visele și speranțele de azi să devina realitate, orice cădere un pas înainte, gândul bun și fericirea să te însoțească mereu! La Mulți Ani, ŞTEFAN!”

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul ciocârliei și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori! La mulţi ani, ŞTEFAN!”

SFÂNTUL ȘTEFAN 2021. „Îţi urez din tot sufletul noroc, să îţi găseşti pacea şi fericirea, să nu verşi nicio lacrimă şi să trăieşti fiecare clipă astfel încât să nu regreţi nicio secundă trecută! Cele mai bune urări de la mine. La mulţi ani, ŞTEFAN!”

Articolul precedentReportaj EXCLUSIV | Crăciun în cel mai fierbinte punct al Europei! Ucraina, 8 ani sub amenințarea războiului cu Rusia
Articolul următorCum dezgheți rapid și eficient parbrizul de la mașină. Trucul pe care trebuie să-l știe toți șoferii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.