9.5 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie 2024

Analiză Economică : Deprecieri în linie ale leului

Tensiunile din zona Golfului Persic, după atacul cu rachete, de miercuri noaptea, asupra unor baze irakiene în care se aflau militari americani, și-au pus amprenta asupra piețelor financiare, investitorii mutându-și plasamentele în așa-numitele „refugii", precum francul elvețian, yenul japonez sau aurul.

Analiză Economică : Euro a crescut în 2019 cu 11,5 bani

Anul trecut leul s-a depreciat față de principalele valute, comparativ cu sfârșitul lui 2018. Dacă euro a crescut cu 11,5 bani, dolarul a câștigat  aproape 19 bani iar francul elvețian a urcat cu peste 26,1 bani.

Analiză Economică : Leul rezistă la presiunile din piață.

Evoluția leului de miercuri a fost, din nou, una calmă, în ton cu ceea ce s-a petrecut în piață după atingerea, în 21 noiembrie, a maximul istoric de 4,7808 lei/euro.

Analiză Economică : Curs nemișcat al euro

Perechea euro/leu a avut o evoluție calmă, chiar dacă BNR a anunțat creșterea deficitului contului curent al balanţei de plăţi, în perioada ianuarie-octombrie, cu 9,2 miliarde euro, mai mult cu 22,2% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2018.

PESTE 233 MILIOANE EURO FONDURI EUROPENE, INVESTITE ÎN DEZVOLTAREA JUDEŢULUI ALBA.

În judeţul Alba a avut loc cea de-a treia dezbatere din Regiunea Centru, şi ultima din 2019, organizată pentru informarea cetăţenilor referitor la fondurile europene.

Analiză Economică : Euro nu a trecut de 4,78 lei.

Evoluția perecheii euro/leu din prima săptămână de decembrie a fost una calmă, în care nu a mai fost testat pragul de 4,8 lei, după șirul de intervenții ale băncii centrale din noiembrie, care au golit rezerva valutară de câteva sute de milioane de euro.

Analiză Economică : Vești proaste, un euro – 4,85 lei

Un sondaj realizat de Reuters anticipează o depreciere a leului în 2020 la un curs de schimb 4,85 lei pentru un euro.

Analiză Economică : Euro scade spre 4,77 lei

Menținerea pe piețele financiare a aversiunii față de risc la cote reduse a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.

Analiză Economică : BNR continuă să monitorizeze piața

Efortul băncii centrale de a stopa deprecierea monedei naționale, care în urmatoarele săptămâni a cunoscut un asalt asupra ei, pe fondul majorării importurilor și a înrăutățirii situației economiei românești, a avut ca efect o scădere a rezervelor valutare ale BNR.

Analiză Economică : Leul a reînceput să se deprecieze

Rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, document publicat marţi de Ministerul Finanţelor, care anunță o posibilă creșterea deficitului bugetar la 4,3% din PIB în acest an, a mișcat în sus cotațiile principalelor valute.

Vremea

Biała Podlaska
ploaie ușoară
3 ° C
3 °
3 °
94 %
5.9kmh
100 %
mie
4 °
joi
2 °
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °