Cât mai rămâne România în stare de alertă? Răspunsul șefului DSU, Raed Arafat

 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este ferm convins că starea de alertă va fi prelungită în România. El spune că nu s-a discutat însă de noi restricții. Întrebat despre starea de alertă, Arafat a declarat: ”Eu sunt convins că starea de alertă va continua. Oricum urmează să se discute acest lucru (…) nu cred că am trecut de momentul în care este nevoie de această stare şi să renunţăm la ea”. 

 
”Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creştere, acum depinde această creştere cât de mare şi cât de abruptă este. (…) am trecut printr-o perioadă în care sistemul sanitar a fost sub o presiune foarte importantă, mai ales la nivelul sectorului de terapie intensivă, sectorul de urgenţă”, a declarat, sâmbătă seară, Raed Arafat, potrivit realitatea.net
 
Acesta a precizat că ne aflăm pe un platou, iar scăderea înregistrată în ultima perioadă a fost mică. 
 
”Oricând putem să vedem că se schimbă şi începe din nou să crească. Mai ales că, chiar dacă am avut ceva scăderi, acum suntem la un platou, nu mai avem o scădere. E probabil să vedem o creştere după perioada sărbătorilor, mai ales din partea celor care nu au respectat recomandările”, a ai declarat Arafat. 
 
Potrivit acestuia, este însă ”clar” că o parte a populaţei nu a respectat recomandările şi măsurile de protecţie. 
 
”Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei sau terminarea problemei şi începerea unei relaxări şi a unei reveniri la normalitate. Începerea vaccinării înseamnă începutul unui drum care va dura câteva luni până la a avea efectul scontat şi până când vom vedea că un număr semnificativ de persoane s-a vaccinat. (…) Vaccinul este o lumină la capătul tunelului, dar încă mai avem  mult de mers până să ajungem la final”, a precizat şeful DSU. 
 
Întrebat despre starea de alertă, Arafat a declarat: ”Eu sunt convins că starea de alertă va continua. Oricum urmează să se discute acest lucru (…) nu cred că am trecut de momentul în care este nevoie de această stare şi să renunţăm la ea”. 
 
În schimb, Arafat a menţionat că nu s-a discutat despre noi restricţii: ”Nu s-a discutat nimic de noi restricţii, de lockdown generalizat nu se discută. Vor fi luate măsuri zonele cum s-au luat până acum”. 
 
Întrebat despre redeschiderea şcolilor, şeful DSU a refuzat să facă aprecieri, afirmând că acest lucru se va discuta, dar anunţul va fi făcut de către reprezentanţii ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii. 
Articolul precedentBilanț coronavirus 2 ianuarie: 1.194 de cazuri noi și 78 de decese
Articolul următorAproape 13.500 de români au fost vaccinați împotriva Covid-19 până în prezent. Doar 27 de persoane au avut reacții adverse

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.