Când încep să vină recenzorii la domiciliu, dacă nu te-ai autorecenzat online în cadrul Recensământului 2022

 
Românii mai pot complet formularele online pentru Recensământ până pe data de 27 mai, după ce inițial se anunțase că data limită este 15 mai 2022. La sfârșitul lunii Mai, însă, cei care nu s-au autorecenzat vor fi nevoiți să-i primească pe recenzori acasă, riscând amenzi de până la 3.000 de lei dacă nu o fac.

Inițial, procedura de autorecenzare ar fi trebuit să se încheie duminică, 15 mai 2022, urmând ulterior să înceapă recensământul clasic, din casă în casă. Autorităţile spun că în ultima peroadă interesul pentru autorecenzare a crescut foarte mult, iar numărul formularelor completate zilnic a crescut de patru ori.

Astfel, începând cu data de 31 mai 2022, colectarea datelor nu se va mai face prin chestionarul online, ci de către recenzori, la reședință sau domiciliu. Concret, cei care nu s-au autorecenzat online până pe 27 mai vor fi vizitați acasă de recenzori și vor trebui să completeze chestionarele de față cu aceștia. Această etapă din cadrul Recensământului va avea loc în perioada 31 mai – 17 iulie.

Autorecenzarea în sine nu este obligatorie, în schimb, Recensământul este o datorie cetățenească și este în beneficiul tuturor. Prin urmare, refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții care pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei.

De ce este important Recensământul

Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre şi oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele.

Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale, cum este în cazul alegerilor, de exemplu, dar şi în activități administrative sau de cercetare.

 
Articolul precedent„Dreptul de a fi uitat” pentru supraviețuitorii de cancer, la un pas de a fi OFICIAL
Articolul următorDirectorul adjunct al Cupru Min Abrud, Dorel Tomuș, în incompatibilitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.