Calendar ortodox 5 februarie 2022. Sărbătoare pentru creştinii ortodocşi

Sărbătoare pentru creştinii ortodocşi de Sfânta Muceniţă Agata, ocrotitoarea femeilor diagnosticate cu cancer la sân.

 

Sfânta Muceniţă Agata este cintită pe 5 februarie. Sfânta Agata s-a născut în cetatea Panorm din Sicilia. Fecioara se trăgea dintr-o familie bogată, era strălucită şi cu frumuseţea trupului, iar dragostea pentru Hristos era podoaba sufletului ei.

În acea vreme, împărăţind păgânul Deciu (249-251), iar Cvintilian fiind pus dregător al Siciliei, a ieşit păgânească poruncă pentru prigonirea şi uciderea creştinilor. Dregătorul, auzind de această fecioară că este creştină, cuprins de gânduri necurate, a poruncit să fie adusă la judecata lui, în cetatea Catania. Iar ea, pe drum, între ostaşi, nu înceta a-L ruga pe Hristos să o întărească să-şi mărturisească fără temere credinţa.

 

Deci, intrând în Catania, a poruncit dregătorul să o ducă în casa unei femei necredincioase, anume Afrodisia, ca să o despartă de credinţa în Hristos şi să o întoarcă spre dragostea lumească. Dar ea, ţinându-se tare în credinţă, dorea să moară mai bine de moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Drept aceea, a fost dusă înaintea lui Cvintilian şi, mărturisind ea pe Hristos, dregătorul a poruncit, după alte chinuri, să i se taie amândoi sânii, notează creştinortodox.ro

Dar a vindecat-o noaptea Dumnezeu în închisoare prin arătarea Sfântului Apostol Petru. Deci, au scos-o iarăşi la judecată şi, rămânând statornică în credinţă, au târât-o pe cioburi ascuţite şi au ars-o cu cărbuni aprinşi. După acestea, aruncată fiind în temniţă, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 5 februarie în anul 251.

 

Creştinii au îngropat trupul ei cu mare cinste, iar la prohodirea ei un înger în chip de tânăr a pus în racla sfintei o tăbliţă de piatră, apoi s-a făcut nevăzut. Pe tăbliţă scria: „Minte cuvioasă, cinste de la Dumnezeu şi izbăvire patriei”. Multe minuni s-au făcut apoi prin cinstitele ei moaşte.

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Agata

„Mieluşeaua Ta, Iisuse Agata, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutandu-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tau; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc cu Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Amin!”

Articolul precedentCe cauzează REINFECȚIA cu COVID! De ce se întâmplă
Articolul următorColecție de excepție cu gafele memorabile făcute de politicieni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.