Bobby Păunescu, la 33 de ani de la Revoluție: „Nici comunismul nici capitalismul nu au ajutat cetățeanul să trăiască mai bine”

Regizorul, producătorul, scenaristul și omul de afaceri român consideră că nici pe perioada comunismului și nici după 1989, în capitalism, românul de rând nu a dus-o bine.

„Revoluția nu s-a terminat la nivelul anului 1989. Erau tot felul de decizii care porneau de la vâful partidului comunist. Unii și-au pus piciorul în ghips, ca scuză, știind ce urma să se întâmple, alții au luat decizii care nu trebuiau luate. Până în 22 decembrie au fost 200 de morți, iar după această, aproape o mie. De 4 ori mai mult, asta după ce a fugit Nicolae Ceaușescu. Nu luăm în derâdere, dar se poate ca sub presiune să mai iasă și chestii greșite. Pe 21 decembrie, sub un soare năucitor, nu se tragea, era liniște. A fost o perioadă în care România a dus-o bine cam de prin 1964 și până prin anii 1970. Totul s-a slăbit datorită fugii generalului Pacepa. În 1985 a fost Adunarea Creditorilor de la Paris, unde Ceaușescu s-a simțit jignit și a cerut achitarea tuturor datoriilor.

Dar întrebarea este de ce ce s-a făcut așa, atunci când populația consuma sub 1% din ce producea.

Avem două momente, e bine să prezentăm lucurile așa cum sunt, ar fi păcat să nu știm adevărul, mai ales acum că ne rugăm de europeni să trecem o frontieră. Noi suntem de mult în Europa. Au fost frumoase momentele din anii 70 atunci când România era primită cum nu a mai fost primită. Nu vreau sa fac apologia vreunui sistem, pentru că niciunul nu a făcut viața cetățenilor români mai bună. Este clar. Am ajuns în situația în care tot ce a construit poporul român sub Ceaușescu a fost distrus, iar acum românii sunt umiliți. Acordul de transport marfă a fost semnat la Viena, în aprilie 1980, pentru ca TIR-urile să nu stea prea mult în vamă, este încălcat tocmai de Austria. Nu pun sub semnul încrederii Uniunea Europeană, dar avem una dintre vicepreședintă a Parlamentului European în care au fost găsiți saci cu bani.

Lumea trăiește greu și azi, cu umilire, cu vânzarea unei mari părți a patrimoniului Romaniei. Gaura din steagul României avea sens, acolo erau reprezentați brazi, copaci, industria țării. Acum, toate acestea au dispărut.

Pe vremea lui Ceaușescu România avea „Unitatea 110” antisovietică, iar în anii 60-70 tehnologia a dus țara la apogeu. Eram pe locul 3 în lume la exporturi petroliere. România a fost prima țară care a extras petrol de adâncime și prima care a vândut produse rafinate. Am fost între primele state din lume, iar întrebarea care se iscă este de ce am ajuns aici”, a declarat  Bobby Păunescu în emisiunea „Talk” de la B1TV.

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 17 decembrie
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.