Bobby Păunescu, dezvăluiri bombă în scandalul de la B1TV: „Nu eu l-am chemat pe Oancea, el a venit”

Omul de afaceri Bobby Păunescu a făcut noi dezvăluiri explozive, despre scandalul de la B1 TV, după cel mai recent comunicat de presă publicat în numele postului de către Sorin Oancea și în care se fac acuzații la adresa trustului Realitatea Media. Păunescu a afirmat că Oancea n-ar fi trebuit să iasă în public cu astfel de acuzați, dar a povestit și despre cum a ajuns acesta în acționariatul postului. Bobby Păunescu a mai precizat că a început să aibă unele suspiciuni  legate de managementul lui Oancea, iar un control maraton al ANAF i-ar fi confirmat temerile. Acesta a anunțat că mai multe detalii despre declarațiile făcute de Sorin Oancea și cum au influențat B1 TV vor fi date în conferința de presă de miercuri, de la ora 14.00, la sediul televiziunii. 

„Acest proiect a fost creat pe 2 principii importante: primul era ca sub nicio formă această televiziune să nu ia bani de la stat, sunt martori toți, de la Radu Moraru până la Radu Soviani sau Mihai Mârțu, iar al doilea că această televiziune este făcută pentru cetățean. Noi eram la început și ne luptam cu televiziunile care aveau așa-numiții moguli în spate, așa că lucram ca un sindicat: când aveam venituri mai mari, salariile erau mai mari, când erau mai mici, luam bani mai puțini. Cine nu era de acord cu acest principiu era liber să plece. Dar, în același timp, politica editorială a acestui post era independentă”, a declarat Bobby Păunescu la Realitatea PLUS.

NU EU L-AM CHEMAT PE OANCEA, EL A VENIT, MI-A TRIMIS ȘI UN SMS

Omul afaceri a relatat și cum a ajuns Sorin Oancea la B1TV.

„După ce am făcut un stagiu de pregătire la Fox News, care sunt și parteneri, m-am apucat și de film, cu oarecare succes, aș spune, de câteva ori am ieșit și la Cannes și pe perioada respectivă, cât am făcut facultatea, îmi căutam un ADMINISTRATOR, un MANAGER. În perioada aceea domnul Oancea nu mai lucra la postul de televiziune unde devenise cunoscut, fusese scos sau își dăduse demisia, nu l-am chemat eu, dânsul a venit la mine, cu o serie de oameni pentru care a garantat.”

Întrebat dacă știa că Oancea era în scandal cu Dan Voiculescu (la vremea respectivă proprietarul trustului care deținea posturile Antena – N.R.)  1 și că era acuzat de fostul patron de mai multe nereguli, Bobby Păunescu a afirmat că nu știa discuția dintre cei 2.

„Sigur, știam că există o serie de semne de întrebare, dar în același timp erau mulți oameni care spuneau că Oancea este un profesionist, face, drege, mi-a scris un SMS foarte impresionant, cu Dumnezeu și nu îmi imaginez că poate să se joace cu astfel de cuvinte astea, să fii chiar așa fățarnic”.

Despre venirea lui Sorin Oancea la B1TV, Bobby Păunescu a mai spus: „Eu mă ocupam de politica editorială, aveam audiență, așa am predat televiziunea atunci. Dacă dl Oancea a reușit să scape, să facă pe șeful… Oancea se jura că nu e al lui Voiculescu, că va face totul în interesul stației, al cetățeanului. I-am spus că am niște principii. Am facut actele atunci, am initiat actele si i-am spus că ne vedem peste trei săptămâni. Si m-a întrebat cum ne vedem peste trei săptămâni? Nu mai vrei? Nu, e Mercur retrograd și nu semnez când e Mercur retrograd. N-a crezut, au început intervenții. Când m-am întors, am semnat, după trei săptămani. Am semnat actele astea când Mercur nu era retrograd și totuși sunt probleme”.

PRIN COMUNICATELE PE CARE LE DĂ, OANCEA FACE RĂU POSTULUI

„Ideea este că toate aceste comunicate fac rău B1TV, sunt date fără aprobarea AGA, fără nimic. Până la urmă nici dânsul, nici eu nu suntem proprietarii acestui post. Cetățenii sunt proprietarii acestui post. Dacă ei se uită, merge, dacă nu, închidem. (…) Dar aceste comunicate de presă sunt false, nu au nicio aprobare. Acestea trebuiau aprobate de ceilalți acționari. Nu te poți apăra singur pentru niște greșeli pe care le-ai făcut, dacă le-ai făcut. Eu am spus tot timpul că lucrurile le discutăm în familie, nu în public. Dânsul a ales această metodă,” a precizat Bobby Păunescu.

PĂUNESCU: INIȚIAL, AM CREZUT CĂ ESTE UN ABUZ ANAF

În discuția din studioul emisiunii „România Suverană” a intervenit și analistul politic Dorin Iacob, care a dorit să afle cum au apărut suspciunie ANAF și ale lui Bobby Păunescu în legătură cu managementul lui Sorin Oancea.

„ANAF a venit și a constatat niște lucruri în interiorul administrării companiei care deține B1TV, vorbim de niște nereguli pe care le face administratorul. Păi dacă administratorul este și acționar, lucrurile pe care le constată ANAF sunt lucruri de interes public, major, pentru că este vorba de taxe, impozite, de bani, până la urmă. Iar dacă ANAF a constat niște lucruri în neregulă, pe acelea le-a făcut ADMINISTRATORUL.”

Bobby Păunescu: „Am cerut procesul verbal al controlului ANAF și a zis că nu mi-l arată. Eu n-am avut acces la documentele televiziunii. Mi-a spus că i le dau domnului Gușă. Eu cu domnul Gușă nu am mai vorbit de vreo 5-6 ani, în schimb dl. Oancea a fost coleg cu el la Antena. Deci este un motiv pueril.

Eu am spus în emisiunile mele, de mai mult ori, că un control ANAF de 3 ani la B1TV este abuziv, nu au dreptul să controlezi timp de 3 ani o singură stație, însă oamenii au venit cu niște puncte. Voiam să văd care sunt, ca să ne apărăm. Pentru mine cetățeanul este cel mai important, nu STATUL PARALEL, care are interesul să blocheze pe unul sau să bage pe altul. Dacă iei bani de la stat, și asta mă deranjează, că planează și o suspiciune de genul ăsta, ești obligat să nu-l ataci pe cutare, să nu te bani acolo și tot așa.”

#Rez(erv)istul Sorin Oancea, pe făraș! Zarurile au fost aruncate: acuzații de spălare de bani – unde au dispărut 6 milioane de euro?

ȘEDINȚA AGA A AVUT LOC PE 2 DECEMBRIE

Omul de afaceri a mai afirmat că sedința AGA din data de 2 decembrie, despre care Sorin Oancea a susținut că nu a avut loc, chiar s-a desășurat. „Am fost mandatat de tatăl meu, îl cunoaște și domnul Oancea, nu știu de ce a spus în comunicat că n-a avut loc. Nu știu de unde a apărut această hârtie la fostul coleg al domnului Oancea, este foarte interesant cum o hârtie din interiorul televiziunii apare în altă parte, dar ăsta e rolul presei, până la urmă, să se intereseze, să afle.”

Imagine

Imagine

Bobby Păunescu dă cărțile pe față: „Bucătăria internă nu se face publică, doar soluțiile”. Sorin Oancea, scos la tablă de AGA – MISTERUL celor 6 MILIOANE DE EURO

OANCEA A DAT VINA PE ACȚIONARIAT

Realizatoarea Ana Maria Păcuraru l-a întrebat pe omul de afaceri dacă este adevărat că în notele explicative date de Sorin Oancea către inspectorii ANAF acesta ar fi afirmat că ilegalitățile comise au fost făcute la ordinul acționariatului?

Dorin Iacob: „În cazul unui administrator care semnează și răspunde legal, iar răspunderea este personală, adică ce poți să spui, că era o hotărâre AGA prin care de stabilea să se facă nu știu ce fraude cu Fiscul, ați stabilit asta prin AGA?”

Bobby Păunescu îl face K.O. pe REZERVISTUL Sorin Oancea. Pionul Statului Paralel, deconspirat

„Nu, evident că nu, tocmai ce am spus că nu voiam bani de la stat. Ideea este că leagă postul B1 de un domn Cristache și de Autoritatea Electorală Permanentă, care este prorusă, cu dl. Buică, cel care a semnat contract de colaborare pentru alegeri cu ambasadorul Rusiei la București. Nu vreau să am nicio legătură cu așa ceva, B1TV nu poate fi de partea Rusiei, deci nu poate duce politică editorială favorabilă Rusiei,” a mai afirmat omul de afaceri Bobby Păunescu, la Realitatea PLUS. 

BOBBY PĂUNESCU: „RELAȚIILE CU OANCEA, PERFECTE PÂNĂ LA ALEGERI. RUFELE SE SPALĂ ÎN FAMILIE”

„Rog pe oricine să nu mai scrie în numele B1 TV, ci să scrie în nume personal, că nu are aprobarea noastră. Noi am trecut peste foarte multe crize, peste situații de genul acesta. Dar lucrurile astea trebuie să înceteze. Dacă nu va inceta chestiunea asta, e grav. Că e stat paralel, că e în grupul informativ, că e orice”, a mai spus Bobby Păunescu.

Întrebat de când nu a mai încasat dividendele, omul de afaceri a răspuns că „de mult, nu am mai calculat… Până la un anumit punct, eu criticam ANAF, trei ani de zile să stai în control. A început să pară ciudat când nu am mai primit documentul de la cine trebuia să-l primesc”. 

„De la început am spus, de asta vreau să fac conferința de presă mâine (miercuri, 7 decembrie, n.red.), de la ora 14.00, în sediul B1. Ca să lămurim chestiunile acestea. Pentru că semale de alarmă se trag, sunt, vin in sensul acesta. Ce ma deranjează este că a folosi B1 pentru a-ți apăra imaginea personală și a-l folosi pe dl Cristache de la G4Media, care-l sprijiina pe ambasadorul Rusiei, prin președintele AEP, care e clar cu ambasadorul Rusiei, s-au pozat, au semnat un acord, de care nu știm, pentru viitoarele alegeri…

Dl Oancea neagă. Am spus tot timpul că nu ieșim public, că rufele se spală în familie, dar văd că apar și comunicate in numele B1. Cine isi permite sa murdareasca B1? Dl Sorin Oancea?!  Dl Sorin Oancea prin ce face loveste în interesul economic al B1, în cetățeanul român. La Nașul, unde aveam 5 puncte de rating, înainte de alegeri. Poate confirma Radu Moraru. Oamenii au crezut în televiziune. Prin aceste comunicate lovește în activitatea economică și credibilitatea televiziunii. Și oamenii care fac astfel de lucruri trebuie să răspundă. Se pot face multe lucruri. Poate fi găsit vinovat.

Ideea este că nu mă voi opri în nicio secunda să nu apăr postul B1 așa cum l-am creat. Se împlinesc 21 de ani acum. Televiziunea este a cetățeanului”, a mai declarat omul de afaceri, la Realitatea PLUS, la emisiunea România Suverană.

Bobby Păunescu a mai spus că până acum relațiile cu Oancea erau perfecte, până la alegeri: „L-au deranjat numai cu alegerile. Eu nu am anunțat pe nimeni cu alegerile”.

„Am vrut să văd unde se oprește supapa la alegeri, cum e organizată, știam întâlnirea, cu traducătorul. Știam cu cine s-a intâlnit, cine statea pe o bancuta, Vila Lac, se știa care e treaba, e si un filmulet. Ne-am dus cu voturile acolo, cu echipa, am dat semnăturile. Le-au luat, cei de acolo, și le-au suit în lift. Și am spus că doamna merge cu dvs. Fiecare candidat avea voie să aibă un om acolo până când se numărau semnăturile, să vadă că sunt conforme. Și mi-au spus că, ce, nu aveti incredere in noi? Păi, stați puțin, toți candidații sunt sus, cu câte un om. Nu, să aveți încredere în noi, că nu puteți să urcați. Există și emisiune, imagini. Se spunea că rezultatul se știe, de ce vă mai agitați?

Atenție, nu-mi anunțasem candidatura. Într-adevăr, anunțaseră cei din diaspora, din Roma, Italia. Că prima dezbatere nu a fost, nu a fost deloc. Din ce să alegi? Dacă nu știi ce vor oamenii ăia să-ți propună? Cei din Italia organizaseră prima dezbatere la Roma, pentru că astăzi se nasc mai mulți copii români în diaspora decât în România. Chestia asta i-a deranjat, eu am trăit 10 ani acolo”, a mai spus Bobby Păunescu.

CUM SE VA FINALIZA SCANDALUL CU B1TV – DETALII LA CONFERINȚA DE PRESĂ DE MIERCURI, ORA 14.00, la sediul B1

Despre acuzațiile lui Cristian Rizea la adresa lui Sorin Oancea, Bobby Păunescu a spus că „este ilegal” ce a făcut și „sigur că va explica la următoarea AGA. A afectat grav imaginea televiziunii”.

„Fiecare va trebui să răspundă dacă a greșit, și cei care au greșit vor răspunde”, a avertizat Bobby Păunescu.

Despre o continuare a parteneriatului cu Sorin Oancea, Bobby Păunescu a explicat că „eu pot face parteneriat cu oricine, atât timp cât este legal, este în interesul cetățeanului și atât timp cât oamenii se comportă ca oameni. Sunt oameni de afaceri, au pregătire. Dacă fac lucruri subversive și sunt cu trei servicii, două din România și unul din străinătate… Am spus că a legat B1 de un site care face trimitere la cel care e susținut de Ambasada Rusiei. Și nu vreau așa ceva. Așa ceva nu se va întâmpla în B1. Poate să stea dl Oancea și-n cap, și-n mâini, și-n picioare, nu se va întâmpla!”.

OANCEA, ACUZAT DE RIZEA CĂ L-A FAVORIZAT PE GEOANĂ LA ALEGERILE DIN 2009

Întrebat despre neregulile de la alegerile prezidențiale din 2009, Bobby Păunescu a explicat că „în primul rând autoritățile române trebuie să ne avertizeze că aveți grijă, că acolo se întâmplă ceva, ăla e nu știu cum, sunt obligați. Eu nu mă ocup. Așteptăm să dezvolte, să ne spună (C. Rizea – n.red.). Cu siguranță vor răspunde. Mâine, cei interesați să vină la conferința de presă”.

Cristian Rizea, dezvăluiri explozive despre ACOPERIȚII din presă! Sorin Oancea, parte din serviciul operativ al SIE – Laboratoarele în care au fost făcute alegerile prezidențiale! Cercul ZERO din jurul lui Băsescu

„Cine trebuia să vină să tragă semnalul de alarmă? Eu nu pot, că nu am dosarele. Nu sunt ofițer acoperit. Să înceapă cu mine controlul, dar cu toți angajații. Eu sunt primul care mă duc să dau declarații, să demonstrez că nu sunt de niciun fel. În afară de pregătirea profesională, că am făcut facultatea de finanțe, facultatea de film, facultatea de politică și strategie politică, nu am făcut și partea asta. Nu m-am angajat ca să fac și asta sau nu m-am angajat ca și colaborator în chestiunea asta. Am lucrat pe Wall Street, am făcut filme, la Cannes, la Veneția, am făcut școala la Washington. Școala de Film am făcut după ce am câștigat prima oară la Cannes. nu funcționează numai dacă ai talent, trebuie să studiezi. Școala pentru asta e”, a mai spus omul de afaceri despre alegerile prezidențiale din 2009. 

„Să vedem și noi documentele și o să-i cerem să ne explice. Chestiunea asta ar afecta grav imaginea televiziunii. Trebuie să vedem probele. Asta atacă imaginea și credibilitatea acestui post, construit în timp. Este ca un copil al meu – B1Tv. Știam situația, dar nu mi-a dat documentul final. Știam că este un control (controlul ANAF, n.red.), dar nu a vrut să mi-l dea.

Până miercuri, mâine, pentru că sunt foarte multe întrebari, voi face o conferință de presă la sediul B1 Tv, la ora 14.00”, a mai anunțat Bobby Păunescu.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorROMÂNIA SUVERANĂ | Visul românesc a rămas în basmele spuse de bunici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.