Bobby Păunescu, despre scandalul de la B1 TV: „Habar nu aveam despre acest comunicat – lovește în interesele economice ale societății noastre”

Bobby Păunescu a comentat la Realitatea FM cel mai recent comunicat de presă publicat în numele B1 TV în care se fac acuzații la adresa trustului Realitatea Media. Fondatorul televiziunii B1 TV și reprezentantul a 50% dintre acționari, Bobby Păunescu, mărturisește că există persoane care emit comunicate de presă în numele B1 TV fără a avea acest drept.

Bobby Păunescu a vorbit la Realitatea FM despre B1 TV  dar și problemele prin care trece televiziunea fondată chiar de omul de afaceri. 

„Televiziunea asta a fost făcută pe două principii: toată lumea e liberă să plece sau să vină și să nu luăm niciodată bani de la stat”, mărturisește Păunescu.

Regizorul și președintele ARMIS, Bobby Păunescu a vorbit și despre comunicatul emis în numele B1 TV: „Pe lângă faptul că face parte dintr-o campanie de publicitate, atunci când scade audiență mai bagi puțîn scandal. Nu putem să păcălim publicul. Au fost niște controale, s-au auzit niște lucruri, cei care conduc trebuie să spună ce s-a întâmplat. Eu nu cred că s-a întâmplat ceva rău. Singurul lucru care mă deranjează este faptul că sunt oameni care își permit să scrie în numele B1. 

A fost un control care s-a încheiat, din partea ANAF. Se negociază acum cu reeșalonare. Sigur că mă deranjează că acționar. Dar ce s-a întâmplat acolo? Cineva trebuie să spună. Nu vreau să spăl lucrurile în public. Singurul lucru care mă deranjează este că persoană care administrează postul, domnul Sorin Oancea, pe care l-am luat partener acum 11 ani, mi-a scris un mesaj, se jură…da replici în numele B1. Nu are voie să facă asta. Nu contează niciun fel de act, e vorba de un principiu și de respect în față telespectatorilor.

Nu cred că sunt probleme de rea voință, sper, dar sunt oameni care vor trebui să dea socoteală. Lucrurile să se facă în familie, te întâlnești în AGA. Când le faci publice înseamnă că te simți cu musca pe căciulă. Mă deranjează când sunt probleme de-astea publice. Până una altă s-a ajuns aici și oamenii trebuie să răspundă. 

Un alt lucru care mă deranjează e că e ora 11 și sunt oameni care nu sunt prezenți la muncă acolo. Mă refer la șefi. 

Televiziunea asta a fost o televiziune transparență din primul moment. Cu toate astea, astea sunt lucruri de intern, care se discuta intern. A reușit să facă niște performanțe incredibile, când era Nașu, 3 puncte de rating, 5 puncte de rating. Am avut o echipa de oameni senzaționali. Aveam 300 și ceva de angajați, printre altele eram campioni și la campionatul de fotbal al televiziunilor.

Bobby Păunescu a ținut să lămurească și situația în privința acuzațiilor lansate în numele B1 TV printr-un comunicat de presă:

„Nu e nicio treaba între B1 și Realitatea. Mă mir și eu, pe mine nu m-a întrebat nimeni. Eu sunt mandatat să reprezint 50% dintre acționari. 

S-a găsit chestiunea asta, se eșalonează, nu știu exact că nu sunt explicate lucrurile. Trebuie să ne luăm responsabilitatea, a cui e vină. Sunt niște lucruri pentru care oamenii trebuie să dea explicații. 

Această televiziune am făcut-o efectiv pentru un lucru transparent și clar și fără bani de la stat. Vă poate confirmă Radu Moraru, Adrian Bucă. 

Se nasc automat când încep discuții de-astea, că s-au luat bani la geantă, bani la pungă, sper că sunt aberații. De asta nu sunt de acord cu comunicate de acest gen care să apere o persoană sau altă”, a declarat Bobby Păunescu.

Bobby Păunescu a explicat și despre cooperarea într-un proiect curajos alături de familia Păcuraru:

„Este o lipsa cruntă de antreprenori în România, s-au dus în alte țări, și tocmai am demonstrat că deși suntem în competiție pe televiziune, n-am intrat pe chestia asta de televiziune, construim lucruri, deja un proiect de 2 miliarde în construcție, sunt și eu parte, pe parte hotelieră. După părerea mea e un exemplu de urmat. Indiferent că suntem în competiție pe domeniul ăla, dacă avem ceva să construim împreună, să construim. E o lipsa cruntă de antreprenori. Proiectele de aia nu se mai fac. Oameni care să-și ia riscul, așa cum și-a luat grupul PHG, un risc enorm. 

Eu nici nu știam că e un scandal între B1 și Realitatea, chiar habar n-aveam, nu trebuia să știu? E vorba de fondatorul televiziunii și care își continuă activitatea și o face din plăcere și care nu ia niciun salariu de acolo. Am băgat bani, am și scos bani și managerul, administratorul de acum care își ia salariul, e normal, dar care n-a avut plăcerea să fie la birou toată săptămâna, dar probabil că are și alte chestii de făcut. Când sunt probleme, se adună oamenii și găsesc soluții. 

Habar nu aveam de acest comunicat, care lovește în interesele economice ale societății noastre, pe lângă ce s-a întâmplat cu ANAF-ul. Sper să fi fost un moment de rătăcire. 

Pe scurt, acest comunicat arată că se ascunde ceva. De ce nu se informează actionarii?”, a încheiat intervenția Bobby Păunescu.

Articolul precedentBiciclist din Dorolț, accidentat mortal de un autoturism condus de un șofer din Alba
Articolul următorB1, la răscruce între statul paralel și cetățean. Bobby Păunescu, dezvăluiri explozive, astăzi, la ”România Suverană”, ora 20:50

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.