Bărbat din Cugir, prins de polițiștii din Bistrița-Năsăud, la volanul unui autoturism căutat de autoritățile germane

Polițiștii din Sângeorz-Băi au intervenit, sâmbătă, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, soldat cu pagube materiale. La fața locului, polițiștii au constatat faptul că unul dintre autoturismele implicate, condus de un bărbat de 56 de ani din Cugir, județul Alba, figura ca fiind căutat în vederea confiscării.

 

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care s-au sesizat din oficiu pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, este căutat de autoritățile din Germania pentru a fi confiscat.

Autoturismul a fost ridicat în vederea indisponibilizării, iar polițiștii continuă cercetările în vederea documentării faptei sub toate aspectele ei, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentCeremonial de depunere a jurământului militar la ISU Alba
Articolul următorO autoutilitară a luat foc pe A1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.