Bandă de circulație reversibilă în Alba Iulia

În scopul fluidizării traficului rutier pe strada Calea Moților, pentru evitarea blocajelor rutiere la orele cu trafic intens, începând cu 3 septembrie se va amenaja o bandă de circulație reversibilă pe sectorul cuprins între intersecția cu strada Varese și intersecția cu strada Detunata, în intervalul orar 7:00 – 9:00.

Pentru îmbunătățirea capacității de circulație în intersecția semaforizată strada Calea Moților – strada Republicii – bulevardul Revoluției 1989, în limita posibilităților, se vor majora timpii de trecere pe artera străzii Calea Moților din direcția Micești.

Amplasarea și ridicarea semnalizării rutiere se va realiza, în fiecare zi lucrătoare, de către Poliția Locală a municipiului Alba Iulia.

Articolul precedentOpenul Internaţional al României la şah la Alba Iulia
Articolul următorNoul operator de salubritate din Alba Iulia

Comments are closed.