Autorii crimei din Mediaș, de la începutul anului, și-au primit pedepsele. Între patru și 14 ani de închisoare

Autorii crimei de lângă un local din Mediaș, la începutul acestui an, și-au primit, la începutul săptămânii, pedepsele. Ei sunt condamnați la închisoare între patru și 14 ani.
Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Sibiu, luni, 11 noiembrie.
Aceștia au fost cercetați după ce la începutul anului au fost implicați într-un conflict la ieșirea dintr-un club din Media. O persoană a fost ucisă în urma altercației.
Marius Rusu, din Bucerdea Grânoasă, a fost trimis în judecată pentru omor calificat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept de obiecte periculoase și condamnat la 12 ani şi patru luni, la care a fost adăugat un rest rămas de executat dintr-o pedeapsă anterioară, acesta urmând să execute 14 ani, cinci luni şi 16 zile de închisoare.
Paul Anghel din Teiuș a fost condamnat la cinci ani şi două luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Otvos Ovidiu Ioan din Sibiu a fost condamnat la patru ani și două luni de închisoare tot pentru omor.
Un tânăr de 25 de ani, din Ploiești, domiciliat fără forme legale în Biertan, a fost omorât în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, pe strada Stadionului din Mediaș. Conflictul a pornit în urma unor neînțelegeri mai vechi, între două grupuri de tineri într-un club din Mediaș. Aceștia au ieșit din club, iar scandalul a continuat pe Strada Stadionului din localitate.
Victima s-a împiedicat și a căzut, iar agresorul, un bărbat din Alba domiciliat fără forme legale în Mediaș, l-a înjunghiat în picior, în zona arterei femurale. Alături de agresor au mai fost implicați alți doi bărbați.
Tânărul înjunghiat a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaș, dar medicii nu l-au mai putut salva.
Agresorul are 30 de ani și a mai fost condamnat pentru omor, fiind eliberat cu puțin timp înainte de comiterea crimei în baza recursului compensatoriu.
“La data de 13.01.2019, lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 despre faptul că în noaptea de 13.01.2019, în jurul orei 0130, numitul F.M.A. a decedat în secţia de primiri urgenţe a Spitalului Mediaş ca urmare a unei agresiuni ce a fost exercitată asupra sa de către 3 persoane de sex masculin, agresiune ce s-a petrecut în aceeaşi dată, în jurul orei 0100, pe calea de acces a unui club de noapte din mun. Mediaş, jud. Sibiu”, a precizat la începutul anului prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Din cercetările efectuate de autorități, s-a stabilit că în noaptea de 12-13 ianuarie, în jurul orei 00.40, trei bărbați, cu vârste de 30 de ani, din Blaj, recidivist, eliberat de la 25 mai 2018, cu un rest de executat de 777 zile, altul de 38 de ani, din Mediaș, cu antecedente penale, și un altul de 34 de ani, din Alba Iulia, recidivist, eliberat la data de 13 iunie 2017 cu un rest de 423 zile, şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş.
“În jurul orei 01:05, un grup format din zece persoane de sex masculin pătrunde în club si se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu). Imediat între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I. precum şi R.M. Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima, părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 metri depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P. precum şi celelalte persoane. În continuare, victima F.M.A. alunecă pe zăpadă şi cade la pământ, fiind astfel ajunsă din urmă de către R.M. şi O.O.I., ambii având în mâna dreaptă câte un cuţit. O.O.I. se poziţionează în dreptul capului victimei şi îl loveşte cu piciorul în zona capului de opt ori. Concomitent cu loviturile aplicate de O.O.I. în zona capului, R.M. loveşte victima aflată la pământ de 11 ori cu cuţitul în zona membrelor inferioare, acesta fiind împiedicat să mai lovească în continuare cu cuţitul de către O.O.I. care îl împinge de deasupra victimei, moment în care se dezechilibrează şi cade în zăpadă în apropierea victimei. Imediat după ce R.M. şi O.O.I. încetează să mai lovească victima, apare venind în fugă şi A.P. care se îndreaptă direct către victima aflată la pământ si pe care o loveşte cu pumnii şi cu picioarele tot în zona capului. Aşa cum rezultă din fişa de constatări preliminare nr. 96/A3/23 din 13.01.2019, moartea victimei F.M.A. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate la nivelul membrelor inferioare cu secţiune de pachet vascular femural drept (arteră şi venă femurală), leziunile traumatice tanatogeneratoare putând fi produse prin lovire repetată cu un corp tăietor-înţepător, majoritatea aplicate dinapoia înaintea victimei. La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice cranio-faciale şi la nivelul cotului stâng care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cădere pe un plan dur neregulat, dar care nu au intervenit în determinismul decesului”, au mai explicat atunci procurorii.
Articolul precedentBoală extrem de contagioasă depistată la graniţa României. Maladia fost eradicată la noi în țară în 1980
Articolul următorUn bărbat și-a vândut fetița cu 9.000 de euro ca să aibă bani de videochat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.