Augustin Zegrean, la Culisele Statului Paralel: Modificarea Constituției nu-i o necesitate, ci o dorință

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, este de părere că modificarea actualei Constituții, veche de 30 de ani, nu este o necesitate, ci mai mult dorința și orgoliul unor politicieni. În exclusivitate la Culisele Statului Paralel, Zegrean a argumentat că ar fi mai important ca aleșii să înțeleagă legea fundamentală și astfel n-ar mai avea atâtea nelămuriri și n-ar mai ridica atâtea false probleme.

Într-o discuție legată de cât de actuală mai este Constituția României, la 30 de ani de la promulgare, fostul președinte al Curții Constituționale a afirmat că, în opinia sa, avem încă o Constituție modernă, care răspunde necesităților statului.

„Așadar, nu este o necesitate modificarea Constituției, este o dorință a unora, doar ca să-și lege numele de modificarea actului fundamental. Oricum, necesitatea nu este acolo unde am auzit eu că vor să modifice, cum ar fi scăderea vârstei de vot la 16 ani. Deci, dacă vor să modifice Constituția în sensul de a face republică parlamentară, asta presupune o modificare de ansamblu; practic, în afară de prevederile referitoare la drepturile și libertățile fundamentale, precum și cele în care se vorbește despre statul român, totul va trebui schimbat. Repet, este mai mult o dorință, nu o necesitate. Constituția aceasta funcționează, cu o singură condiție, ca cei care se afla la cârma statului să o citească, să o înțeleagă și să respecte. Așa vor găsi soluții la toate problemele ridicate,” a afirmat Augustin Zegrean, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel.

Pe de altă parte, magistratul a remarcat și rolul fundamental pe care-l joacă Curtea Constituțională, instituția care reușește să fie un scut în calea intențiilor de distorsionare a legii fundamentale în principiile ei.

„Este un joc politic de câțiva ani încoace. dacă prin 2006-2007 avea câteva sute de dosare pe an la CCR, acum s-a ajuns la 2-3 mii. Curtea Constituțională, în toate țările în care funcționează această instituție, este un instrument în mâna Opoziției, este normal și este bine să fie așa, pentru că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut. Cei  care se văd la putere vor să forțeze lucrurile și să obțină mai mult decât ar putea să facă. Așa că este normal ca Opoziția, prin numărul ei redus, cum este acum, nu poate să-i oprească și este normal să existe această instituție mult hulită, Curtea Constituțională, are și-a dovedit utilitatea și necesitate în anii aceștia.  

Ce le pot reproșa celor care clamează acum modificarea Constituției este că nu le-au spus oamenilor, înainte de fi aleși, că au de gând că facă acest lucru,” a mai afirmat Zegrean.  

Articolul precedentVremea 7 decembrie – Cod galben de ninsori – Ce zone sunt vizate
Articolul următorEpidemiolog român, anunț tulburător despre primele simptome după infectarea cu Omicron – apar după 24 de ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.