Poliţiştii din Alba au recuperat un artefact de epocă antică, reprezentând o divinitate greco – romană, susceptibil să aparţină patrimoniului cultural naţional.
La data de 12 decembrie 2018, poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba au reuşit recuperarea unui artefact de epocă antică, reprezentând o divinitate greco-romană (HERCULE) susceptibil să aparțină patrimoniului cultural național.
Sculptura a fost găsită la domiciliul unui bărbat de 57 de ani, din Alba Iulia, care ar fi încercat să o valorifice.
Aceasta a fost indisponibilizată şi urmează să fie supusă unei expertize muzeografice de specialitate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările concrete în care artefactul a ajuns în posesia bărbatului din Alba Iulia, în cauză fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire.
Comments are closed.