AROGANȚA ZILEI : Cumpărături cu mașina de serviciu a Direcției Silvice Alba.

Banii plătiți pentru administrarea pădurilor din Alba sunt cheltuiţi de către angajații Direcției Silvice Alba și în mare parte a Ocoalelor Silvice Alba Iulia, Blaj și Gârda, doar în interes personal.
Dacă un fost director al Direcției Silvice Alba, Mihai Morar, a fost trimis în judecată suspectat că ar fi alimentat combustibil în scop personal, ceata coordonată de Gheorghe Dan Boariu folosește tot parcul auto al instituției după bunul plac. Și mai mult decât atât sunt și cercetați penal pentru acest lucru.

Dacă legea s-ar aplica pentru toată lumea, toți infatuații din Direcția Silvică și Ocoalele menționate care își plimbă fundulețul în mașinile de serviciu ar fi pasibili de închisoare de la 3 luni la doi ani.
 Acest fapt reiese din articolul 238 din noul Cod Penal, potrivit căruia ” însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Păi priviți la acest domn angajat al Ocolului Silvic Alba Iulia, unde este tehnician, cum în timpul serviciului, în jurul orelor 14, domnia sa făcea shopping în mall-ul din Alba Iulia. Și nu oricum ci cu mașina de serviciu, că de avea omul de cărat ceva mobilă. Stanciu Ioan este numele domniei sale și cam zilnic cară câte ceva pe la Teleac. Cum este și omul de mingi al stăpânului Gheorghe Dan Boariu, Stanciu, are voie să folosească autoturismul ca și cum ar fi al lui. Nu este o problemă proștii din RNP Romsilva plătesc aroganțele șmecherilor din teritoriu.

Imagine

Dacă ar fi un caz singular, treacă meargă. Dar acești indivizi fac zilnic acest lucru, folosesc bunul încredințat în interes personal.
La IPJ Alba se află pe rol un dosar ticsit cu probe legate de abuzul acestor angajați ai Direcției Silvice Alba. Nu știm care este finalitatea lui, căci directorul Boariu se laudă în colo și în coace că problema e rezolvată. Surpriza ar putea venii însă din partea Corpului de Control al Ministerului care a fost solicitat să arunce o privire în ograda Direcției Silvice Alba.

Articolul precedentAnaliză Economică : Leul s-a apreciat la început de primăvară
Articolul următorPersoană amendată cu 10.000 de lei de inspectorii DSP Alba pentru că nu a respectat măsura de izolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.