Arad: 8 persoane reținute de către DNA, în „Dosarul Arad”, printre care șeful DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic, fostul șef al ISJ Arad, prof. Anca Stoenescu și Cristian Horgea, soțul fostului prefect de Arad

Şeful DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, care este și consilier județean al PSD Arad, şi alte şapte persoane care au fost audiate, luni, în „Dosarul Arad” de către procurorii DNA Timişoara într-un amplu dosar de corupţie, au fost reţinuți pentru 24 de ore şi transportați, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti, unde magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor decide dacă vor dispune arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Conform unor surse judiciare, alături de Cristian Ispravnic au fost reţinuţi Elisabeta Miuţescu, Mirel Pascu, Cristian Dima, Mircea Lucaciu, Alin Băiţan, Cristian Horgea, care este soțul fostului prefect de Arad, Florentina Horgea, și resposabil de cântar în punctul de trecere a frontierei Nădlac2, şi Anca Stoenescu, fostul șef al Inspectoratului Școlar Arad și consilier municipal PSD Arad, acuzată că ar fi răspuns la comenzi politice din partea PSD, după ce nu a prelungit contractul unui inspector școlar la ordinele partidului. Conform unor informații, ar fi vorba despre fostul inspector școlar de sport, Paul Barta, care este un critic al PSD.

Conform anchetatorilor, angajata DRDP Timişoara Elisabeta Miuţescu ar fi luat şpagă de aproximativ 40 de ori. Tot ea a fost implicată în scandalul din anul 2010 când un membru din staff-ul trupei AC/DC a reclamat că angajaţi ai CNADNR le-au cerut şpagă pentru a le permite trecerea camioanelor cu echipamente către Ungaria, după ce formaţia a susţinut un concert la Bucureşti. Atunci, patru angajaţi, între care şi Miuţescu, au fost concediaţi de ministrul Transporturilor de la acea vreme, însă cu toţii şi-au recâştigat posturile în instanţă în 2012

Celelalte persoane reținute sunt angajate ale DRDP Timișoara, care au legătură cu cântarul de la Nădlac 2.

Cele 8 persoane reținute sunt puşi sub acuzare pentru fapte de corupţie, luare de mită şi trafic de influenţă.

Luni, au mai fost audiaţi şi trei parlamentari PSD în acelaşi dosar – Dorel Căprar, Ioan Chisăliţă şi Florin Tripa, dar ei au plecat după audieri.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.

Procurorii au ridicat de la sediul PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei. În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, ancheta are legătură cu presupuse acte de corupţie la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde s-ar fi pretins diverse taxe şoferilor ale căror automarfare erau cântărite, iar greutatea nu ar fi fost corespunzătoare reglementărilor sau documentelor de transport. Mita dată de şoferi pentru ca angajaţii DRDP să treacă cu vederea greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport.

Articolul precedentPoliția LUI Locală. Acuzații fără precedent aduse șefului Poliției Locale din Alba Iulia
Articolul următorIndividul care a tâlhărit două farmaciste a fost reținut pentru 24 de ore VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.