ANUNȚ IMPORTANT PENTRU PERSOANELE CARE DORESC SĂ CONTRIBUIE SUPLIMENTAR LA PENSIE

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a publicat un anunț de interes pentru cetățenii care vor să contribuie suplimentar la pensie. Potrivit comunicatului, aceștia mai au la dispoziție doar 10 zile, până pe 17 ianuarie, pentru a încheia noi contracte de asigurare socială.

Posibilitatea de a contribui suplimentar, conform noii legi a pensiilor

Începând cu 1 septembrie 2024, a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023, care le oferă tuturor persoanelor dreptul de a încheia un contract de asigurare socială cu Casa de Pensii. Acest tip de contract este util atât pentru cei care doresc să obțină o pensie pentru limită de vârstă, cât și pentru cei care vor să-și completeze venitul pentru pensie.

Restricții temporare privind modificarea contractelor existente

Deși persoanele interesate pot încheia noi contracte de asigurare socială până la 17 ianuarie, CNPP a anunțat că nu vor putea fi efectuate plăți sau modificări ale contractelor existente în această perioadă, din cauza unor actualizări tehnice ale Sistemului Informatic al Contribuțiilor de Asigurări Sociale (SICA) pentru anul 2025.

Pașii pentru încheierea unui contract de asigurare socială

Cei care doresc să încheie un contract trebuie să se prezinte la casa de pensii din zona în care au domiciliul. Persoanele care nu mai au domiciliul sau reședința în România și nu au desemnat un reprezentant legal ori mandatar pot încheia contractul de asigurare socială la casa teritorială de pensii corespunzătoare ultimului domiciliu avut în țară.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentANCA ALEXANDRESCU: ”ROMÂNIA NU MAI E GUVERNATĂ. HAOSUL ESTE INDUS ASTFEL ÎNCÂT OAMENII SĂ DEVINĂ DEZNĂDĂJDUIȚI”
Articolul următorCĂLIN GEORGESCU, MESAJ ÎN ZIUA BOTEZULUI DOMNULUI: ”PE 10 IANUARIE, LA ORA 10, VA AVEA LOC MAREA UNIRE JURIDICĂ A POPORULUI NOSTRU”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.