ANPC recomandă atenţie sporită la achiziţionarea dulciurilor şi jucăriilor, pe fondul intensificării comerţului cu produse pentru copii, în contextul sărbătorii Sfântului Nicolae

 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă atenţie sporită la achiziţionarea dulciurilor şi jucăriilor, pe fondul intensificării comerţului cu produse pentru copii, în contextul sărbătorii Sfântului Nicolae.

Jucăriile trebuie însoțite de eventuale avertismente privind modul de utilizare, dar și de informații despre vârsta pentru care sunt recomandate.

De pe etichete nu trebuie să lipsească nici informațiile despre conținutul materialelor folosite.

De asemenea, eticheta trebuie să conțină coordonatele producătorului și/sau a importatorului, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați.

Jucăriile trebuie însoțite de instrucțiunii de utilizare și indicații privind precauțiile în utilizare, dacă este cazul, toate, obligatoriu în limba română.

În anii precedenți, comisarii în protecția consumatorilor au retras de la comercializare o cantitate semnificativă de jucării nesigure pentru copii.

Articolul precedentMotivul pentru care mulți șoferi români pot rămâne fără permis de conducere. Riscă între 3 și 6 luni de închisoare
Articolul următorA crescut numărul românilor fără loc de muncă. Aproape un sfert dintre șomeri sunt tineri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.