Amenzi de peste 20.000 de lei date de polițiștii din Alba și 3 certificate de înmatriculare retrase după o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, îmnpreună cu polițiștii de ordine publică, au organizat joi, 16 iunie 2022, o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Acțiunea a avut ca scop și combaterea indisciplinei pietonale, a indisciplinei bicicliștilor precum și a indisciplinei celor care folosesc trotinete electrice.

Cu ocazia acestei acțiuni, au fost constatate 91 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 20.280 lei.

Dintre amenzi, 42 au fost aplicate pentru viteză, 8 au fost aplicate pietonilor, 3 bicicliștilor, 9 pentru folosirea telefonului mobil la volan, 6 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Au fost reținute două permise de conducere, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și a fost constată o infracțiune la regimul rutier.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCOD GALBEN de ploi torențiale și vijelii. Zonele lovite puternic de furtuni cu grindină
Articolul următorCULISELE PUTERII | Miron Mitrea: „E corect impozitul progresiv pentru România”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.