Alexandru Rafila, propuneri pentru certificatul verde

Liderii coaliţiei au discutat din nou forma proiectului de lege privind certificatul verde, însă există încă divergențe pe această temă între liberali şi social-democraţi. Ministrul Sănătății – Alexandru Rafila spune că s-au făcut demersuri ca medicii de familie sau cei din farmacii care fac teste covid să le poată introduce direct în platformă pentru a putea fi identificate.

„Am făcut demersuri încât orice medic de familie sau farmacie – şi cred că se încheie săptămâna asta această operaţiune – care face un test rapid poate sa-l introducă în platformă.

Am înţeles că nu se acceptă testarea pe bază de antigen (n.r.: în coaliție). Sincer să vă spun, nu ştiu de ce. Chiar am verificat documentele Comisiei Europene şi testarea PCR este valabilă 72 de ore, iar pentru statele care adoptă şi testarea antigen este valabilă 48 de ore”, a declarat Alexandru Rafila.

PSD a propus să existe 11 teste gratuite pe lună pentru cele 22 de zile lucrătoare, un test antigen având valabilitatea de 48 de ore, potrivit ministrului Rafila.

Articolul precedentNumărul real al deceselor COVID 19 ar putea fi mai MARE în România – Raportul DEVASTATOR al Comisiei Europene
Articolul următorPersoanele vaccinate după-amiază au mai mulți anticorpi. Explicația cercetătorilor – STUDIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.