Adrian Streinu-Cercel: „O să începem noul an cu masca pe figură și vrem să-l terminăm fără mască pe figură”. Recomandările specialistului pentru seara de Revelion

Medicul Adrian Streinu-Cercel a recomandat românilor să petreacă noaptea de Anul Nou în familie și să evite petrecerile aglomerate. Acesta a punctat, la Realitatea PLUS, și faptul că aparenta scădere a numărului de cazuri COVID-19 raportate zilnic se datorează diminuării testărilor din perioada sărbătorilor.

Adrian Streinu-Cercel: „Viitorul sună bine din punctul de vedere al faptului că avem un vaccin, cel puțin unul eficient și bine tolerat. Dar trebuie să nu dăm cu piciorul acestei avuții. Recomandările sunt cele clasice. Acest revelion ar trebui petrecut în casă și nu la restaurant. Revelionul acesta se face în familie, la fel cum am făcut de Paște. O să începem noul an cu masca pe figură și vrem să-l terminăm fără mască pe figură. Noi am avut o perioadă în care ni s-a părut că au scăzut numărul de cazuri de coronavirus, asta pentru că am făcut testări mai puține. Nici pe departe situația nu este roză. Trebuie să avem răbdare ca toate dozele de vaccin să ajungă pe teritoriul României. Sperăm ca aproximativ în jurul lunii septembrie să putem din nou respira aerul fără virus.”

Articolul precedentCulisele statului paralel, ora 18:00 – De ce a ajuns Vlad Cosma denunțător la unitatea de elită DNA Ploiești
Articolul următorBilanț coronavirus 31 decembrie: 4.322 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 171 de decese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.