A crescut numărul bolnavilor de gripă în județul Alba.

Numărul bolnavilor de gripă a crescu și în județul Alba. Direcția de Sănătate publică a confirmat 6 noi cazuri după rezultatele venite de la Institutul Cantacuzino.

Potrivit DSP Alba, numărul pacienților internați cu diagnostic confirmat de gripă a ajuns la 17, față de 11, număr înregistrat săptămâna trecută.

Deasemenea Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a luat o serie de măsuri cu scopul de a preveni răspândirea îmbolnăvirilor, în contextul decretării epidemiei de gripă și a creșterii numărului de pacienți cu simptome respiratorii de la nivelul județului.

Astfel, programul de vizită la SJU Alba Iulia a fost modificat, iar aparținătorii pot vizita pacienții internați, de luni până vineri, între orele 17.00 și 19.00, respectiv sâmbătă și duminică, între orele 15.00 și 18.00. Excepție face secția de boli infecțioase a SJU Alba Iulia – situată în altă zonă, pe strada Decebal – unde programul de vizită este mai scurt: de luni până vineri, între orele 16.00 și 17.00, respectiv sâmbătă și duminică între orele 14.00 și 15.00. A fost luată o astfel de măsură în cazul secției de boli infecțioase având în vedere că aici sunt tratate multe cazuri de gripe, viroze respiratorii sau pneumonii. Cu această ocazie, conducerea Spitalului face apel la înțelegerea aparținătorilor cu privire la necesitatea respectării noului program de vizită și transmit că măsura a fost luată spre binele tuturor (pacienți, aparținători, cadre medicale, populația cu care intrăm în contact).

 

 

Articolul precedentPersoane suspecte de TOXIINFECȚIE alimentară după ce au consumat produse de la o măcelărie de lux din Alba Iulia
Articolul următorCulmea administrației locale : La CJ Alba vicepreședintele își deleagă lui însuși atribuțiile președintelui!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.