Discuție la Bruxelles între miniștrii de Externe ucrainean și ungar

Ucraina recunoaște, de la cel mai înalt nivel, că speranțele legate de contraofensiva din vară nu s-au împlinit. Pe de altă parte, Kievul intensifică eforturile diplomatice, pentru a-și asigura sprijin în continuare.

UPDATE 8:30 Speranţele contraofensivei ucrainene nu s-au adeverit, a recunoscut un oficial de top din domeniul securităţii.

Oleksiy Danilov, care coordonează cabinetul de război al ţării, a insistat însă pe ideea că în cele din urmă Kievul va ieși victorios, cu condiția ca finanțarea occidentală să continue. În prezent, Kievul încearcă să deblocheze noi pachete de ajutor occidental, în special în SUA, iar secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksei Danilov, crede că cel puţin o parte din finanţarea militară „va veni cu siguranţă”, potrivit BBC.

UPDATE

Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a anunţat luni că a avut o întâlnire foarte lungă şi sinceră cu omologul său ungar la Bruxelles pentru a-l convinge să susţină deschiderea negocierilor de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană, cu trei zile înaintea unui summit crucial, transmite AFP.

„Tocmai am încheiat o întâlnire cu ministrul ungar de externe Peter Szijjarto. Am vorbit timp de o oră. A fost o discuţie foarte lungă şi sinceră, a spus pe Instagram Kuleba, aflat într-o vizită de două zile la Bruxelles.

„Desigur, subiectul principal a fost decizia Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE”, a adăugat el.”I-am spus clar lui Peter: avem un viitor comun în Europa. Trebuie să reuşim acest lucru cât mai repede posibil. Împreună”, a subliniat ministrul ucrainean.

Nu a fost imediat clar dacă întâlnirea a permis o apropiere între cei doi vecini.

„Înţeleg că toată lumea aşteaptă un răspuns: da sau nu? Vă rog să-mi acordaţi ceva timp”, a spus Kuleba, adăugând că cei doi miniştri vor comunica acum şefilor de stat conţinutul întâlnirii lor.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat pe scurt cu premierul ungar Viktor Orban, duminică, la Buenos Aires, în marja învestirii noului preşedinte argentinian Javier Milei.

Articolul precedentAlertă meteo: cod galben de ploi și furtuni, în jumătate din țară – HARTA
Articolul următorAmenzi colosale pentru românii care stau la bloc. Locatarii, obligați să facă asta zilnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.